Se zvoneşte prin ziare…



l Investiţiile nete realizate în economie au totalizat 26,87 miliarde de lei, după prima jumătate a acestui an, în creştere cu 7,2% comparativ cu primul semestru din 2014. Un volum mai mare de investiţii a fost realizat în industrie (37,7% din totalul fondurilor), în comerţ şi servicii (36,4%). Sectorul construcţiilor a atras 17,5% din totalul investiţiilor, iar agricultura 6,1%.
l După scrutinul din decembrie 2012, Parlamentul României număra 588 de senatori şi deputaţi, fiind cel mai numeros Legislativ din istoria ţării. În prezent, numărul aleşilor este mai mic cu 45 de membri. 24 au rămas fără mandat sau au demisionat ca urmare a problemelor cu legea. În perioada următoare Parlamentul va continua să se golească, deoarece urmează să plece aleşii care ţintesc o carieră în administraţia locală. Unii senatori şi deputaţi şi-au anunţat deja intenţia de a candida la alegerile locale şi se vor concentra pe campania electorală.
l Comisia de buget a Camerei Deputaţilor a decis să reintroducă în Codul Fiscal prevederea potrivit căreia consiliile locale au posibilitatea de a majora cu 500% impozitul pe clădiri şi terenurile neîngrijite. Prevederea ar urma să se aplice de la 1 ianuarie 2016.

l Organizaţia de Femei a PSD a decis înfiinţarea unei comisii pentru implementarea Pactului pentru protejarea femeilor împotriva violenţelor şi a violului. Senatoarea Gabriela Firea, care este preşedintele comisiei, a afirmat că a venit momentul unor acţiuni concrete în acest sens.
l Transnistria bagă Moldova în datorii faţă de Moscova. Concret, datoria societăţii pe acţiuni Moldogaz faţă de compania rusă Gazprom se apropie în prezent de 6,2 miliarde de dolari. Practic, suma este echivalentă cu PIB-ul Republicii Moldova. Din această sumă, 800 de milioane de dolari sunt ale Chişinăului, iar restul de 5,4 miliarde de dolari sunt datorii acumulate de regiunea transnistreană.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts