STAŢIA de sub PODUL DECEBAL a fost REÎNFIINŢATĂ. Vicepreşedintele CJ, Mircea GOVOR, ţine cont de PĂRERILE sătmărenilor



statie4

Miercuri, 2 septembrie a.c. primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica, a avut o întâlnire cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, deputatul Kereskeny Gabor şi directorul Transurban S.A., Bujor Ionuţ, în care s-a decis permiterea transportatorilor judeţeni să utilizeze staţia de autobus situată la baza podului Decebal.

Decizia validată de comisia de siguranţă a traficului a fost luată pentru a nu bulversa transportul elevilor care locuiesc în afara oraşului către Instituţiile de învăţământ, va fi valabilă până când S.C. Transurban S.A va beneficia de o a doua autogară în zona de  pe malul drept al Someşului.

Primarul Dorel Coica a convocat o întâlnire cu transportatorii judeţeni joi, 3 septembrie pentru a le comunica decizia luată.

Totodată edilul şef va convoca o şedinţă extraordinară a Consiliului Local pentru a modifica Anexa nr.2 din HCL nr.132 din 30.07.2015 privind traseele de intrare în municipiu şi punctele de oprire pentru operatorii de transport public de persoane prin curse regulate în trafic judeţean, interjudeţean şi internaţional.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts