Niculescu: “Mă bucur pentru victoria echipei”
La conferinţa de presă de după joc, antrenorul oaspeţilor Claudiu Niculescu a declarat că este mulţumit de victoria băieţilor săi şi că nu crede că acest meci ar fi fost ultimul pe banca Mioveniului în cazul unui insucces. “Atunci când echipa nu merge, principalul vinovat şi cel care trebuie să plătească este antrenorul. În ultima perioadă lucrurile nu au mers tocmai cum ar fi trebuit, iar dacă pierdeam puteam să fiu şi demis. Nu se termină fotbalul la Mioveni cu sau fără Claudiu Niculescu pe bancă. Ştiam că la Satu Mare întâlnim o echipă bună, dar băieţii mei au reuşit să domine în mare parte jocul. Sperăm că această victorie să ne scoată din pasa proastă în care am intrat. E o victorie care ne urcă în clasament, dar obiectivul nostru nu a fost promovarea, ci clasarea pe locurile 1-3. S-a schimbat norocul în acest meci, s-a întors norocul şi cu faţa spre noi, după câteva ghinioane pe care le-am avut”, a declarat Niculescu.
Tibi Csik: “Meritam un egal”
Tiberiu Csik, antrenorul Olimpiei a ţinut să îşi felicite elevii după efortul depus. “În primul rând doresc să felicit băieţii pentru efortul depus, atât acum cât şi la Cluj. Aşa cum am pierdut, puteam să şi câştigăm sau măcar să scoatem un egal. A fost o greşeală şi am pierdut toate punctele. După efort şi atitudine, eu zic că meritam un egal. Iar spectatorii care doresc să înjure jucătorii să nu mai vină la stadion, mai ales cei care pun la pariuri şi nu le iese rezultatul aşteptat. Să mă înjure pe mine, pe jucători să îi încurajeze din tribună. Mergem la Pâncota unde va fi destul de greu, acolo ne aşteaptă un teren mic, rău, vom vedea” a concluzionat Tibi Csik.
Oli pe 9 în seria Vest
FCM Baia Mare continuă să rămână lider în seria Vest a Ligii a II-a. Maramureşenii au învins cu 1-0 pe Tărlungeni şi se menţin pe prima poziţie a clasamentului. UTA se impune la Caransebeş, iar Chindia la Reşiţa, lanterna roşie a seriei.
FC Bihor produce surpriza, şi în prag de desfiinţare bate Şoimii Pâncota, adversara de peste nici o săptămână a galben-albaştrilor.
Iar Gaz Metanul din Mediaş, poate cea mai titrată echipă din acest sezon a suferit primul eşec al sezonului, 0-2 la Braşov, de cealaltă parte, stegarii obţinând prima victorie.
CSM Rm. Vâlcea întoarce rezultatul cu U Cluj şi se impune pe final cu 2-1, chiar dacă avea un om mai puţin pe teren.
Rezultatele etapei a 8-a:
FCM Baia Mare – Unirea Tărlungeni 1-0
FC Caransebeş – UTA Arad 0-2
FC Bihor – Şoimii Pâncota 1-0
FC Braşov – Gaz Metan Mediaş 2-0
Metalul Reşiţa – Chindia Târgovişte 0-1
CSM Rm. Vâlcea – U Cluj 2-1
FC Olimpia – CS Mioveni 0-1
Clasament
1.Baia Mare 8 5 3 0 16-6 18
2.Rm. Vâlcea 8 4 3 1 11-8 15
3.Târgovişte 8 4 2 2 13-8 14
4.Pâncota 8 4 2 2 9-9 14
5.UTA 8 3 4 1 13-10 13
6.Braşov 8 3 4 1 13-10 13
7.Gaz Metan 8 3 4 1 9-8 13
8.CS Mioveni 8 3 2 3 13-10 11
9. Olimpia SM 8 3 2 3 13-10 11
10.FC Bihor 8 3 1 4 8-11 10
11.Caransebeş 8 3 0 5 10-13 9
12.U Cluj 8 2 0 6 4-8 6
13.Tărlungeni 8 1 2 5 8-15 5
14.Reşiţa 8 0 1 7 5-19 1
Etapa viitoare: Şoimii Pâncota – Olimpia Satu Mare, CS Mioveni – CSM Râmnicu Vâlcea, Universitatea Cluj – FC Braşov, Gaz Metan Mediaş – FCM Baia Mare, Unirea Tărlungeni – FC Caransebeş, UTA Bătrâna Doamnă – Metalul Reşiţa, Chindia Târgovişte – FC Bihor Oradea