Astăzi se dispută două partide interesante, restante din Liga a IV-a Elite. Someşul Oar – Talna Oraşu Nou din etapa a şasea, respectiv Luceafărul Decebal – Voinţa Doba din etapa a opta. Practic două derby-uri care pot schimba clasamentul. Luceafărul se poate apropia la un punct de lider, Doba, dacă bate, poate urca pe patru. De cealaltă parte, Someşul Oar poate egala liderul, dacă învinge, iar o victorie a oaspeţilor de la Oraşu Nou i-ar readuce în lupta pentru primul loc. Cele două jocuri se dispută de la aceleaşi ore, 15.00, pe terenul din Decebal, respectiv la Satu Mare, pe stadionul Someşul.