More

    Nu e de GLUMĂ! MII de ŞOFERI riscă să rămână FĂRĂ PERMISE în SATU MARE

    rutier

    Primarii din judeţ, în special cei din mediul rural, sunt foc şi pară pentru că reprezentanţii Secţiei de Drumuri Naţionale Satu Mare au ales să aplice cu maximă stricteţe prevederile Codului Rutier. Concret, s-au trasat linii continue pe distanţe mari, în special în intravilanul localităţilor, astfel încât şoferii să nu poată depăşi sau efectua viraje în condiţii legale. Astfel, pentru a respecta legislaţia în vigoare, şoferii sunt nevoiţi să parcurgă chiar şi o mie de metri şi să se reîntoarcă pentru a putea efectua un viraj.

    Primarii de comune din judeţ, în special cei din mediul rural, au cerut sprijinul Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Satu Mare pentru a fluidiza traficul rutier. Edilii locali acuză faptul că reprezentanţii Secţiei de Drumuri Naţionale Satu Mare au efectuat marcaje rutiere care îi încurcă teribil pe şoferi.

    “Avem probleme mari cu linia continuă. Avem situaţii în comună în care dacă vrei să virezi într-o intersecţie trebuie să parcurgi 500 sau 1.000 de metri şi să te întorci, din cauza liniei continue. Toată localitatea este numai o linie continuă”, s-a plâns primarul comunei Apa, Mihai Apan.

    Astfel de probleme au fost ridicate şi de către primarii localităţilor Medieşu Aurit, Vetiş, Culciu, Păuleşti, Lazuri sau Dorolţ.

    Preşedintele Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Satu Mare, Iosif Pinter, a precizat că s-au făcut deja adrese către repezentanţii Drumurilor Naţionale, doar că acestea respectă prevederile legale.
    Reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale din judeţul Satu Mare susţin că au obţinut toate avizele legale în acest sens. Aceştia susţin că pe drumurile aflate în extravilan există posibilitatea de a fi schimbat marcajul din linie continuă în linie punctată pe anumite porţiuni de drum, însă în interiorul localităţilor acest lucru este aproape imposibil.

     

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE