Spadasinii sătmăreni, imposibil de învins!



spada

Cea de-a doua zi a Campionatelor Naţionale de spadă speranţe din Sala Alexandru Csipler din Satu Mare a programat vineri proba masculină pe echipe. Cu zece formaţii la start, competiţia a fost adjudecată de CS Satu Mare care a fost de neoprit.

Astfel, pe planşele sătmărene s-au duelat echipele CS Satu Mare1, CS Satu Mare2, CSS Quarto1, CSS Quarto2, CS UNEFS, LPS Craiova, CS Olimpia, CSS Târgu Mureș, LPS Bihorul Oradea și CSS Constanța.

Pe tabloul de 16, CS 1, în componenţă cu proaspătul campion Adam Macska, respectiv Alex Oroian, Balazs Szilagyi şi David Ziman, a avut tur liber. În opt a trecut de CS 2 cu 45-30. În semifinale, băieţii antrenaţi de Lehel Nagy şi Francisc Csiszar au învins CSS Quatro Bucureşti 1 cu 45-31.

Iar în ultimul act, spadasinii s-au distrat şi cu LPS Craiova, scor final 45-25. Astfel, echipa câştigă titlul naţional la speranţe, iar speranţele noastre sunt că noua generaţie poate aduce din nou Satu Mare sus în topul scrimei mondiale. Încurajaţi de părinţi, sportivii au evoluat excelent şi au demonstrat că la sala Alexandru Csipler încă se face performanţă.

La interviul de după meci, antrenorul Lehel, alături de sportivi au fost foarte bucuroşi că au reuşit să se impună şi să păstreze medaliile de aur acasă.

Echipa a doua s-a clasat pe şapte după ce a învins Olimpia Bucureşti cu 45-36. La formaţia secundă sătmăreană au evoluat David Lazar, Ruben Lazar şi Marco Szekely.

Competiţia continuă în week-end cu probele feminine. De la clubul sătmărean vor concura Melany Pfeifer, Zsofia Kato, Asztrid Kiss, Boglarka Szabo, Maria Crăciun, iar de la secţia de floretă Melissa Korosy.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts