Surse / Valeriu Neagu și-a dat demisia de la CSM Satu Mare



Valeriu-Neagu

Atacat de toată lumea, de la consilieri locali, suporteri și până la reprezentanții mass-media locală, președintele CSM Satu Mare, Valeriu Neagu și-a dat demisia.

Surse din cadrul clubului sătmărean susțin că Neagu și-a anunțat colaboratrii că renunță la funcție iar despărțirea oficială va fi făcută după o conferință de presă ce ar urma să aibe loc miercuri sau joi.

Valeriu Neagu a fost numit președinte la CSM Satu Mare la finele lunii septembrie în 2012.

În nenumerate rânduri consilierii locali i-au reproșat președintelui Neagu lipsa de transparență, de strategie și rezultatele slabe la nivelul sporturilor de echipă. În plus clubul a cheltuit în doar șapte luni suma alocată, de 2,7 milioane de lei, pentru întreg anul 2015. Iar acum la CSM sunt restanțe salariale de trei luni și o grămadă de facturi neachitate…

Consilierii locali au condiționat ,și la ultimele două ședințe , rectificarea bugetului clubului de demisia președintelui Neagu. Rămâne de văzut dacă după plecarea lui Valeriu Neagu, în ședința din 29 octombrie consilierii se vor ține de cuvânt și vor salva de la dezastru CSM-ul.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts