Moment inedit ieri la Colegiul Naţional Ioan Slavici din Satu Mare. Catedra de educaţie fizică şi sport a colegiului a inaugurat un colţ special al olimpismului românesc iar momentul a fost bine ales şi a coincis cu sărbătorirea Zilei Naţionale a României în cadrul instituţiei de învăţământ.
Ideea amenajării colţului olimpic i-a aparţinut profesorului Alexandru Contraş cel care e şi preşedintele Academiei Olimpice Române, filiala Satu Mare.
“Am dorit să avem un mic colţ al sportului în Colegiu şi să le aducem elevilor o bucăţică din spiritul olimpismului. Sunt imagini cu sportivii sătmăreni prezenţi de-a lungul anilor la Jocurile Olimpice. Avem siglele şi imagini de la toate ediţiile Jocurilor Olimpice”, ne-a spus prof. Alexandru Contraş cel care a ales din această toamnă să renunţe la postul de la DJST pentru a se dedica muncii de dascăl de educaţie fizică şi sport.
“Avem multe activităţi sportive pe care le desfăşurăm la noi în colegiu şi mă bucur că elevii sunt foarte receptivi. Mă simt minunat la catedră, munca de dascăl e una nobilă şi nu regret despărţirea de biroul de la DJST”, a mai spus Alexandru Contraş, omul care a condus ani buni Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret.
Legat de sportivii sătmăreni ce au şansa de a participa la următoarele Jocuri Olimpice, preşedintele Academiei Olimpice Române, filiala Satu Mare, speră ca la Rio să le avem pe spadasinele Simona Pop şi Amalia Tătăran iar pentru ediţia de la Tokyo îşi pune speranţe mari şi în luptătorul Lenard Berei.
De remarcat că la inaugurarea colţului olimpismului au participat, pe lângă elevi şi directorul Colegiului Naţional Ioan Slavici, Ioan Cuceu şi profesorii de la catedra de educaţie fizică şi sport, Cecilia Nastor, Dana Rogojan şi Alexandru Contraş.
Un interviu cu Alexandru Contraş veţi putea urmări luni seara după ora 20,45 în cadrul emisiunii Săptămâna sportivă de la Nord Vest TV.