More

    Cupa Căuaşului, evenimentul de gală din week-end

    Sâmbătă şi duminică polul boxului românesc se mută în judeţul Satu Mare. La Căuaş, are loc în week-end ediţia a doua a Cupei Căuaş, un turneu internaţional care adună aproximativ 90 de sportivi de la 17 cluburi participante, inclusiv din străinătate, Germania.

    Promotorul acestei gale este Florin Mulcuţan, secretarul A.J. de Box, dar şi membru în Biroul Federal al F.R. de Box, cu ajutorul necondiţionat al Consiliului Judeţean, al Primăriei şi Consiliului Local Căuaş, al Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret.

    Iar căminul cultural, unde va avea loc Cupa Căuaşului, se va umple de lume pentru că şi-au anunţat prezenţa doi invitaţi de onoare, nume mari şi foşti campioni ai boxului, Leonard Doroftei şi Adrian Diaconu, campioni mondiali în versiunea WBA, respectiv WBC.

    Aşa că, putem spune fără să greşim că e cel mai mare eveniment sportiv din zonă în ultimii ani. Pugiliştii care vor intra în ring sosesc din Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Dâmboviţa, Vâlcea, Argeş, Bucureşti şi Germania.

    “E mult de muncă, dar aşa cum am promis, când am fost ales secretarul Asociaţiei Judeţene de Box, în fiecare an vrem să organizăm evenimente şi gale de box în judeţ, pentru a promova sportul cu mânuşile”, a declarat Florin Mulcuţan, invitat la emisiunea de luni de la Nord Vest TV, DA’Neatza.

    Sâmbătă, între 8.00 şi 10.00, are loc cântarul oficial, iar de la ora 16.00 este programată deschiderea oficială şi prima gală. Competiţia se va încheia duminică cu finalele care încep la ora 11.00.

    Aşadar, avem toate ingredientele pentru două zile de box de calitate la Căuaş, invitaţi de seamă, oficialităţi locale şi judeţene care susţin sportul sătmărean, dar şi simpli iubitori ai nobilei arte, care este boxul.
    Daniel C.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE