More


    Ovidiu Pașca e campionul absolut al sezonului 2015

    =

    12273169_1069288366438014_841301023_n

    Sezonul cu numărul 10 al Campionatului Național de Rally Sprint a ajuns sâmbătă la ”FINISH”! Cinci etape desfășurate la Satu Mare, Carei și Baia Mare, 98 de participanți , organizare ireproșabilă și, poate cel mai important ucru, niciun incident!

    Sâmbătă, pe o vreme deloc prietenoasă cu iubitorii sporturilor cu motor , la Poligonul ACR din Satu Mare s-au decis campionii din 2015. Și după manșe extrem de echilibrate , presărate cu mici probleme la motor dar și cu acvaplanări spectaculoase, băimăreanul Ovidiu Pașca s-a încoronat campion absolut , la clasa OPEN , în Campionatul Național 2015!

    ” Sunt extrem de fericit și mulțumit. Îi felicit pe organizatori în special pe David Seletye ( n.r. directorul ACR Satu Mare) și sper ca și la anul să pot veni la competițiile organizate de dânsul. E multă pasiune, îmi place ceea ce fac și mă ajută și mașina .” ne-a spus Ovidiu Pașca. De altfel campionul de la OPEN a surprins oarecum prin faptul că la prima lui participare la rally sprint reușește la final de an să urce pe prima treaptă a podiumului.

    Festivitatea de premiere de final de sezon a avut loc la Restaurantul Esedra de lângă Poligonul ACR iar la ea au participat și trei directori de la ACR București: Ioan Olaru , directorul sportiv, Marius Stoian , director sportiv adjunct și Alin Drosu, director general adjunct.

    Cea mai aplaudată campioană a fost cea de la categoria …feminin. Natalia Iocsak, din Livada , la doar 12 ani a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului după ce a învins adversare mult mai experimentate și cu…carnet de conducere. De altfel familia Iocsak și-a luat partea …leului la festivitate. Tatăl Nataliei, Ioan Iocsak, a câștigat aurul la categoria ON 1 ( mașini până la 1500cmc) iar fratele Leontin Iocsak a terminat pe doi la categoria ”juniori II”.

    Balogh Alex ( 17 ani) a avut și el un sezon excelent cu un titlu de campion la juniori II și un loc 2 la OPEN.

    ”Din păcate din motive financiare va trebui să renunț și nu voi mai participa anul viitor la această competiție. În plus am și un an important la școală și mă concentrez pe carte.Dar nu exclud ca peste 2-3 ani să mă întorc în circuit căci microbul a rămas în mine e clar pe viață” a spus după festivitatea de premiere vicecampionul național , sătmăreanul Balogh Alex.

    Cum era oarecum de așteptat ”puștiul minune” de la Baia Mare, David Tarța, a câștigat titlul național de la JUNIORI I . La ON 1 podiumul a fost confiscat de piloții din Livada în vreme ce la Only Open 2 sătmărenii Florin Șteczka, Leonte Kovacs și Cătălin Farcău au confiscat podiumul.

    Directorul ACR Satu Mare, David Seletye, a ținut să mulțumească tuturor pentru implicare, de la piloți , mecanici, arbitri sau staff-ul ACR până la sponsori și parteneri media.

    Iar la final, cum era firesc, pentru campionul absolut Ovidiu Pașca s-a cântat imnul național al României…Felicitări tuturor și succes la ediția a 11-a!

    Înregistrarea festivității de premiere va fi difuzată luni seara după ora 20,45 în cadrul emisiunii Săptămâna sportivă de la Nord Vest TV, www.nordvest-tv.ro.

    Clasamente finale:
    Juniori I
    1.Tarța David- Baia Mare
    2.Pintye Balazs- Satu Mare
    Hamea Mihnea-Cluj Napoca

    Juniori II
    1.Balogh Alex –Satu Mare
    2. Iocsak Leontin- Livada
    3.Purgulyi Flaviu- Satu Mare

    Feminin
    1.Iocsak Natalia- Livada
    2. Hanna Natalie- Cluj Napoca
    3.Kiss Pamela- Satu Mare

    ON1
    1.Iocsak Ioan-Livada
    2. Toth Adalbert- Livada
    3.Arpad Hanroczki- Livada

    ON2
    1.Nagy Attila
    2.Onișa Vlad
    3.Valtmar Istvan – toți Baia Mare

    ON3
    1.Kiss Szilard- Miercurea Nirajului
    2.Marcus Iulian –Baia Mare
    3.Roșu Mihai- Carei

    OOPEN 1
    1.Pașca Ovidiu-Baia Mare
    2.Bernard Lukacs- Șimleu
    3.Kiss Kasza Szilard – Satu Mare

    OOPEN 2
    1.Steczka Florin
    2.Kovacs Leonte
    3.Farcău Cătălin – toți Satu Mare

    OPEN
    1.PAȘCA OVIDIU- Baia Mare
    2.BALOGH ALEX- Satu Mare
    3.LUKACS BERNARD- Șimleu

    Florin Mureşan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img