La prima participare în campionat din istoria clubului, fetele de la Juniorul Satu Mare au terminat pe locul nouă în seria Vest a Ligii secunde de fotbal. Elevele lui Liviu Ivasuc au acumulat patru puncte iar în ultima etapă au cedat cu un categoric 1-9 la Craiova pe terenul celor de la Real 2.
”A fost un meci în care plusul de experiență al gazdelor a făcut diferența. Au avut în echipă jucătoare de la prima echipă ce evoluează în SuperLigă și asta s-a văzut. În plus și oboseala drumului a fost resimțită în repriza secundă” a spus Liviu Ivasuc care s-a declarat însă mulțumit de modul în care echipa s-a prezentat în acest tur de campionat, excepție făcând poate ultima etapă…
”Pentru noi e important că facem totul din pasiune și că fetele își doresc mult să joace și să progreseze de la meci la meci. Cu siguranță că în retur vom acumula și mai multe puncte” a mai spus Ivasuc.
La final de tur oficialii clubului le-au oferit și un mic cadou fetelor… O excursie la Porțile de Fier și mică plimbare pe Dunăre cu vaporul. Iar la Craiova, după meci, fetele de la Juniorul s-au bucurat de un Tărg adevărat de Crăciun instalat în centrul municipiului!
Iar în această lună la Satu Mare Juniorul le pregătește și o masă festivă fotbalistelor de la club.
Vacanță plăcută!
Rezultatele ultimei etape:
CFR 1933 Timisoara – Nuova Mama Mia Becicherecu Mic 3-1
Ladies Targu Mures – Olimpic Star Cluj 0-2