More


    Kovacs Istvan, promovat în “First Class”!

    =

    kovacs

    Arbitrul careian Istvan Kovacs, în vârstă de 31 de ani, a fost promovat în “First Category” de către Comisia de Arbitri a UEFA, a doua treaptă ca importanţă după “Elite”, a anunţat, luni, site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.

    La întâlnirea Comisiei de Arbitri a UEFA, în care au fost analizate prestaţiile arbitrilor europeni, a fost revizuită ierarhia acestora pentru partea a doua a sezonului.

    ”Mă bucură foarte mult această veste. Știam de vineri de promovare dar oficial abia azi am primit și confirmarea. Am intrat acum într-o companie selectă , între cei mai buni 90 de arbitri din Europa. Voi putea arbitra în gupele Europa League la turnee finale de juniori și tineret iar în 3-4 ani dacă voi confirma voi avea posibilitatea de a urca în Elită” ne-a spus arbitrul careian.

    Istvan Kovacs este unul dintre arbitrii care au fost promovaţi în “First Category”, a doua categorie după “Elite”, cea în care, în continuare, se află un alt central din România, Ovidiu Haţegan.

    Tot în categoria “First” se mai află un reprezentant din România, Alexandru Tudor, în timp ce în “Second” se regăsesc Marius Avram, Cristian Balaj, Sebastian Colţescu şi Radu Petrescu.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img