More

    Pe podium în Timişoara şi Beregovo

    CS Satu Mare – Cetate Heracle Ardud a strâns zece podiumuri la turneul de lupte de la Timişoara. Un concurs cu 160 de sportivi, bun prilej de pregătire pentru Cupa Cetate Ardud, care are loc în week-end, şi pentru Balcaniada din 12 decembrie. Iar elevii antrenorilor Tudor Barbul, Ludovic Lieb şi Claudiu Blaga au obţinut rezultate bune, iar câteva dintre finale au fost 100% sătmărene. Patru locuri întâi au fost adjudecate prin Raul Zarzu (29 kg), Paul Oros (32 kg), Matei Suciu (38 kg) şi Marius Bulgăr (46 kg), trei locuri doi prin Trandafir Silaghi (29 kg), Marian Zaha (38 kg) şi Gheorghe Dângă (54 kg) şi trei locuri trei prin Adrian Silaghi (47 kg), Viorel Lăcătuş şi Zsolt Varga la 35 kg. Iar pe cinci au încheiat concursul Ionuţ Călăuz (47 kg) şi Alex Pop (54 kg). Iar o altă parte a luptătorilor sătmăreni s-au aflat în week-end la Beregovo, Ucraina, alături de antrenorul Francisc Szabo şi Norocel Barbur. Aceştia au reuşit să se claseze de trei ori pe podium prin Rareş Dumitraş (73 kg) – locul 2, Ştefan Ionică (73 kg) şi Paul Pavel (32 kg) – locul 3. Pe cinci s-au clasat Andrei Barbul (66 kg) şi Peter Peck (63 kg), iar în 5-8 a intrat Mădălin Silaghi (30 kg). În clasamentul pe naţiuni, clubul sătmărean s-a clasat pe locul patru. Sportivii mulţumesc Primăriei Ardud pentru sprijinul acordat acestor două deplasări. Urmează în week-end cea mai importantă competiţie din acest an pentru luptătorii din zonă, Cupa Cetate Ardud, cu aproape 400 de participanţi din peste zece ţări.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE