More

    Penalizări record pentru Caransebeş şi Reşiţa

    Foştii jucători de la FC Caransebeş au condamnat echipa din Seria a II-a a Ligii 2 la retrogradare. Ar fi cel mai bun caz, în situaţia în care conducerea grupării din Caraş-Severin nu va decide să retragă clubul în plin campionat în această pauză de iarnă. Totuşi, un abandon ar însemna retrogradarea automată în ultima ligă a judeţului din care face parte, deci nu va mai putea să o ia de la capăt din Liga 3, acolo unde ar fi ajuns dacă ar încheia sezonul curent.

    Gruparea gugulană a acumulat 13 puncte în primele 18 etape din acest sezon, se afla pe ultimul loc care asigura prezenţa la play-out, însă litigiile pe care le are la Federaţia Română de Fotbal cu foşti componenţi ai lotului i-a adus până acum o penalizare de 52 de puncte. FC Caransebeş figurează în ierarhia Seriei a II-a cu -39 de puncte, ceea ce înseamnă că echipa este ca şi condamnată la ocuparea unui loc retrogradabil direct în Liga 3.

    Mai mult, o altă echipă din Seria a II-a, Metalul Reşiţa, a doua reprezentantă a judeţului Caraş-Severin în Liga 2, figurează şi ea, începând de ieri 18 decembrie, cu puncte în minus. Rosso-nerii au strâns 4 puncte pe teren, 3 le-au pierdut la “masa verde” din cauza protestului jucătorilor la meciul de la Satu Mare, iar altele 12 le-au fost scăzute în urma hotărârilor Comisiei de Disciplină şi Etică, din cauza litigiilor pe care le au la FRF.
    În total, Metalul Reşiţa are în acest moment în clasament -11 puncte, deci şi ea are soarta pecetluită în acest sezon, nu are cum să o depăşească pe FC Bihor.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE