Adam Macska, pe 17 la Bratislava



macska1

Capitala Slovaciei, Bratislava, a găzduit sâmbătă și duminică, 23 și 24 ianuarie, a opta etapă din sezonul 2015-2016 al Circuitului European de spadă cadeți feminin și masculin individual.

La startul întrecerii s-au prezentat 487 de sportivi, iar 21 dintre ei au fost din România. Duminică s-a disputat întrecerea masculină la individual. Cel mai bun rezultat al delegației României a fost obținut de Adam Macska. Legitimat la CS Satu Mare, Adam a ocupat locul 17 după următorul parcurs: tabloul de 256 – liber; tabloul de 128 – 15-12 cu Anton Darashkou (Belarus); tabloul de 64 – 15-9 cu Eliot Herbst (SUA); tabloul de 32 – 13-15 cu Sean Wilson (SUA).

Ceilalți spadasini din România au încheiat concursul din Bratislava pe următoarele poziții: Alexandru Oroian (CS Satu Mare) – locul 32, David Biro (CSS Târgu Mureș) – locul 85, Balazs Szilagyi (CS Satu Mare) – locul 97, David Ziman (CS Satu Mare) – locul 125, Ștefan Bivolaru (LPS Craiova) – locul 144, Sebastian Tirman (CSA Steaua) – locul 178, Mihai Bigea (LPS Craiova) – locul 193, Andrei Gheorghe (CS UNEFS) – locul 208, Claudiu Vasilescu (LPS Craiova) – locul 231, Mihai Petre (CS UNEFS) – locul 255. Au participat 278 de sportivi.

Următoarea etapă din Circuitul European de cadeți, la spadă feminin și masculin, va avea loc în Finlanda, la Helsinki, în perioada 6-7 februarie.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts