More


    Alegeri la Federaţia Română de Box

    - Advertisement -

    box1

    Mihai Craiu, fost președinte de onoare al Federației Române de Box, a declarat pentru AGERPRES că pregătește o surpriză la alegerile de joi pentru funcția de președinte al forului național, fără a preciza care este aceasta.

    Craiu consideră că este recomandat pentru acest post de ‘’experiența organizatorică, precum și relațiile la nivel internațional’’.

    ‘’Apoi sunt toate rezultatele dovedite în administrarea propriei mele cariere profesionale. Am o experiență profesională foarte bună, am dezvoltat trusturi de presă, am condus aproape 14 ani Trustul Intact, am fost aproape 14 ani acționar în toate vehiculele de presă de acolo, Jurnalul Național, Săptămâna financiară. Și apoi am legătură cu sportul. Prima facultate absolvită este Academia Națională de Educație Fizică și Sport, am dublă specializare în scrimă și box. Am organizat Centura de Aur în anul 2013. Am adus în România echipele Cubei și Rusiei, care nu mai veniseră la noi de 35 de ani. Am organizat meciul de fotbal Dinamo București — FC Barcelona și am adus la București, după 40 de ani, o echipă cu un buget anual de două miliarde de euro’’, a declarat Mihai Craiu, care a dezvăluit misterios: ‘’Pregătesc pentru alegerile de joi o surpriză frumoasă’’.

    Craiu s-a înscris în lupta pentru conducerea federației din dorința de a face ceva pentru box. În opinia sa, în boxul românesc, pe lângă ‘’lipsa acută a finanțării, există o problemă majoră în competență de management. Apoi nu există, în acest moment, o imagine reală asupra ansamblului federației române de box. Oamenii nici nu știu ce probleme au’’.

    Vasile Cîtea, Mihai Craiu, Mihai Lauruc și Marian Simion sunt cei patru candidați la funcția de președinte, la Adunarea Generală extraordinară de alegeri a Federației Române de Box, programată joi, 14 ianuarie, ora 11,00, la Hotel ‘’Sport’’ din cadrul Complexului Sportiv Național ‘’Lia Manoliu’’. Leonard Doroftei a demisionat în data de 13 noiembrie, după trei ani de la alegerea sa ca președinte al Federației.

    Din fostul Birou federal au facut parte si satmarenii Florin Mulcutan si Ioan Ghere.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img