Delegație sătmăreană la Vinogradiv



ucraina

La invitația Administrației Raionale a raionului Vinogradiv, regiunea Zakarpatia din Ucraina, o delegație sătmăreană a efectuat miercuri, 20 ianuarie 2016, o vizită în raionul vecin. Din delegație au făcut parte președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, șefa Serviciului de Coordonare Instituțională de la Consiliul Judeţean, Brigita Nagy, directorul Muzeului Județean, Felician Pop, directorul Centrului de Creație, Robert Laszlo, șefa secției de artă a Muzeului și președinta Uniunii Ucrainenilor Satu Mare, Liuba Horvat. Din partea Primăriei Tarna Mare a participat o delegație în frunte cu primarul Monica Sobius.

Deziderate mai noi sau mai vechi
Oaspeții au fost primiți de către Mihailo Rusaniuk, șeful administrației raionale, Vitali Liubka, președintele raional, Adalbert Sverenko, vicepreședinte, Iuri Svișcea, deputat raional și primarul comunei Hija, Ivan Haiduk. În cadrul întâlnirii a fost reafirmată dorința ambelor părți de a continua demersurile privind înfrățirea celor două entități administrative, modalitățile reale de redeschidere a punctului de frontieră Tarna Mare – Hija, un deziderat mai vechi. S-a vorbit apoi despre lansarea proiectelor România – Ucraina și identificarea activităților comune, fezabile, subliniind importanța proiectelor culturale care vor fi demarate anul acesta.

Relaţii economice regionale între România şi Ucraina
Fostul primar din Cerna, Vassili Ivașko, a propus crearea unui ONG comun, numit ”Tisa – Someș”, în cadrul căruia să fie promovate proiectele culturale comune. A urmat apoi o întâlnire cu oamenii de afaceri din raion, în cadrul căreia au fost prezentate detaliat oportunitățile de afaceri din regiune. Patronii firmelor locale s-au plâns de lipsa acută de lichidități, ceea ce a dus la diminuarea activității economice sau chiar la închiderea multor firme, deși potențialul uman și economic al zonei este destul de ridicat.

Președintele Adrian Ștef le-a recomandat acestora să redacteze toate ofertele lor de afaceri în limba română, să se studieze legislația specifică din ambele țări, urmând ca să se realizeze o întâlnire cu oamenii de afaceri sătmăreni, în vederea stabilirii unor relații economice profitabile tuturor.

România, un partener de dezvoltare
Pe fondul conflictului din estul țării, Ucraina se confruntă cu probleme financiare grave, bugetele localităților se fac doar pe șase luni, investițiile sunt extrem de puține, iar salariul minim nu depășește 50 de euro. Toate aceste aspecte fac ca singura șansă de revigorare a zonei să o reprezinte accesarea proiectelor europene comune cu țările învecinate, în special cu România. ”Mă bucur că omologii noștri din Ucraina manifestă un interes real pentru cooperarea transfrontalieră. Cred că printr-o colaborare pragmatică putem realiza multe dintre dezideratele care ne leagă. Avem un trecut comun și putem avea un viitor împreună”, a concluzionat președintele Ștef.

Ciprian Bâtea





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts