More

    Expoziţie foto la Castelul Karolyi

    Sala de Expoziții de la parterul Castelului Károlyi din municipiul Carei va găzdui sâmbătă, de la ora 16.00, vernisajul expoziției fotografice intitulate „Learning to Fly”, a artistului fotograf Bikfalvi Zsolt. Lucrările expuse reprezintă o colecție a fotografiilor acestuia, realizate în ultimii ani. Fotografiile nu sunt unele obișnuite. Ele reprezintă în întregime tematica fotografiei de aviație. Creațiile acestuia se pot încadra în fotografii de reportaj, de obiecte, unele dintre acestea având valoare artistică. Expoziția este organizată sub patronajul AAFRO (Asociația Artiștilor Fotografi din România). Organizatorii, Asociația Foto Clubul Vasile Vénig László Carei și Centrul de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”, cu sprijinul Direcției de Cultură Carei, vă așteaptă cu drag la vernisaj. Expoziția va fi deschisă timp de două săptămâni, conform programului de vizitare a Castelului, de marți până duminică, între orele 9.00 – 17.00.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE