Investiţii cu TVA redus la Odoreu



odoreu

Consiliul Local al comunei Odoreu s-a reunit ieri, în şedinţă “de îndată” pentru a aproba noii indicatori tehnico-economici pentru trei investiţii de valoare desfăşurate în această perioadă în comună. Consilierii au aprobat, astfel, noile costuri ale lucrărilor odată cu reducerea de TVA la 20%.

Primarul comunei Odoreu, Dumitru Pop, a precizat că reducerea TVA-ului de la 24 la 20% a atras după sine şi reduceri ale costurilor lucrărilor din cadrul celor trei proiecte, iar aceste modificări au fost aprobate în cadrul şedinţei de ieri. “A fost necesară convocarea acestei şedinţe de îndată pentru că trebuie aprobaţi noii indicatori tehnico-economici care suferă anumite modificări odată cu reducerea TVA-ului de la 24 la 20%. Acest lucru atrage după sine şi reducerea costurilor pentru investiţiile pe care le avem în desfăşurare la Odoreu, însă numai pentru partea de lucrări rămasă de executat şi încă neachitată. Urgenţa este justificată şi ne dorim ca derularea acestor proiecte de amploare să nu fie împiedicată din cauza noastră”, a precizat edilul şef.

Cele trei investiţii aflate în derulare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) la Odoreu, şi anume înfiinţarea reţelei de canalizare la Mărtineşti precum şi reabilitarea grădiniţei şi şcolii din centrul de comună, se află în diferite stadii de execuţie, iar reducerile de TVA vor fi aplicate doar pentru costurile rămase de achitat. “Lucrările la proiectul privind înfiinţarea reţelelor de canalizare la Mărtineşti au fost executate în proporţie de circa 30%, achitate deja. Reducerea cotei de TVA va fi aplicată doar pentru restul de 70% cât mai trebuie executat. Lucrările de reabilitare a Grădiniţei Odoreu sunt executate, iar costurile achitate, în proporţie de 70%. Şi în acest caz, TVA-ul de 20% va fi aplicat doar pentru restul de 30% din lucrări. De asemenea, la Şcoala Gimnazială Odoreu, lucrările de reabilitare au fost executate în proporţie de 25%, astfel că TVA redus va fi aplicat pentru costurile aferente restului de 75% din lucrări”, a precizat Dumitru Pop.

Edilul şef a mai arătat că proiectele derulate la Odoreu prin PNDL au avut un impact major pentru comunitate, astfel că, pentru 2016, Primăria a depus alte trei proiecte mari care aşteaptă să fie aprobate, apoi finanţate.
Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts