Pistolarii, letali sau neletali, luaţi la control



Ciprian Bâtea

În judeţul Satu Mare – departe de ochii indiscreţi ai opiniei publice – există destui posesori de arme. Fie ele letale sau neletale. Sunt persoane care deţin arme letale şi au un comportament care generează o stare de nelinişte profundă pentru cei din jurul lor. De asemenea, sunt persoane care deţin arme neletale şi care au un comportament, de asemenea, reprobabil. Dar Poliţia Română a anunţat, spre liniştea potenţialelor victime, că legea armelor şi muniţiilor a suferit unele modificări, potenţial salvatoare de vieţi.
Astfel, Poliţia poate să ceară reexaminarea psihologică a celor care au permis de port-armă, potrivit unui nou act normativ care aduce mai multe modificări legii privind regimul armelor şi muniţiilor şi care a intrat în vigoare de vineri. Concret, noul act normativ aduce mai multe modificări Legii 295/ 2004 privind regimul armelor şi muniţiilor. În noua lege, la articolul 28, este prevăzut că Poliţia poate cere reexaminarea psihologică a deţinătorului de permis de port-armă. Asta înseamnă, practic, că în intervalul de cinci ani, cât este valabil permisul de port-armă, Poliţia poate să solicite, oricând are motive întemeiate, o nouă evaluare psihologică a posesorului de permis de port-armă. Actul normativ stabileşte că medicii trebuie să anunţe Poliţia dacă rezultatele acestor evaluări nu au ieşit bine şi să ţină o evidenţă clară a acestora.
Conform noilor modificări, colecţionarii de arme letale sau neletale nu mai au voie să procure muniţie, cu excepţia cazurilor în care vor să tragă în poligon, ei putând să facă acest lucru în baza unui aviz temporar valabil trei zile. În legea care a intrat în vigoare de vineri apare prevederea ca persoanele fizice să fie informate cu privire la expirarea valabilităţii permisului de port-armă cu cel mult şase luni şi cel puţin 30 de zile înainte ca acesta să expire. Posesorul de permis de port-armă va fi anunţat şi atunci când îi va fi prelungit permisul, dar şi când acesta va fi dezactivat.
Noua reglementare face referire la procedura acordării certificatelor de dezactivare, precum şi a certificatelor de transformare a armelor de foc în arme de recuzită. Totodată, a fost reglementată şi procedura avizării personalului abilitat să poarte arme de serviciu, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts