More


    Juniorii de la Olimpia, alături de copiii de la Casa Theodora

    =

    casa-teodora

    Clubul Olimpia Satu Mare este alături de copiii defavorizați din județul Satu Mare. Sâmbătă, în cadrul unei acțiuni caritabile organizate de antrenorul sătmărean Sebastian Raț, alături de grupele de juniori 2005 și 2006 de la Centrul de Copii și Juniori Olimpia Satu Mare pe care le coordonează, au petrecut câteva ore la Casa de copii Theodora din Noroieni. Misiunea lor? Să readucă zâmbetul pe fața a 11 micuți de la Casa de Copii din Noroieni și să îi facă, chiar și doar pentru câteva ore, să uite de greutăți.

    casa-teo-tort

    “Totul a decurs foarte bine, am petrecut o zi foarte frumoasă la Casa de Copii Theodora. Am jucat fotbal cu ei, am mâncat tort și am stat de vorba cu ei. Au fost foarte mulțumiți și copiii mei, și cei de acolo. Cred că este important ca cei care se află în astfel de situații să aibă zile fericite, alături de alți copii. Este și o lecție bună pentru copiii mei, să învețe să aprecieze ce au. Le-am adus cadouri, lucruri de care știam că au nevoie și care îi vor bucura: papuci și șosete, dulciuri, sucuri, câte un tricou galben cu sigla Olimpiei, un tort cu Olimpia și câteva mingi de fotbal. Mingile sunt cele câștigate de grupele mele la Cupa Unirii, organizată de Asociația Județeană de Fotbal Satu Mare. Vom mai organiza astfel de acțiuni și așteptăm să ni se alăture și alte persoane, orice sătmărean este binevenit”, a declarat Sebastian Raț, antrenor la grupele 2005 și 2006 de la Olimpia.

    Sursa olimpiasm.ro



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img