More


    Mark Fogel a primit Trofeul Memorial ”Vasile Costa”

    =

    fogel

    Săptămâna floretei juvenile din Satu Mare s-a încheiat duminică odată cu ultimele două concursuri. Ziua a doua a Cupei Satu Mare, ediția a VII-a, la floretă feminin și masculin, pentru cadeți, a programat duminică, în sala de scrimă “Alexandru Csipler”, probele de floretă feminin echipe și floretă masculin individual.|

    La cea pe echipe s-au înscris 13 formații: România 1-4, Ucraina 1-5, Moldova, KS Samorin 1 și 2, Slavia Bratislava. Concursul a fost câștigat de România 1, cea care a învins în finală Ucraina1 cu 37-34. Pe locul 3 a terminat Ucraina2, învingătoarea din finala mică în faţa României2.

    – România 1: Rebeca Cândescu, Raluca Draghici, Anca Săveanu, Raluca Văcărașu.
    – România 2: Teodora Băloiu, Andreea Gheorghe, Andrea Potor (CS Satu Mare), Teodora Sîrbu.

    Întrecerea masculină, derulată sub denumirea Memorial “Vasile Costa”, a strâns 19 sportivi din România, Republica Moldova și Austria. Sportivii de la Steaua au dominat concursul, iar pe primul loc s-a clasat Silviu Roșu. Cel mai bine clasat sătmărean a fost Mark Fogel, locul 11. Sportivul a primit din partea organizatorilor Trofeul “Vasile Costa”.

    Satu Mare a dus la bun sfârșit organizarea a patru concursuri în perioada 2-7 februarie. Toate s-au bucurat de succes, oaspeții noștri au promis că vor reveni mereu cu plăcere în Satu Mare.

    Competițiile au fost organizate de CS Satu Mare, Primăria și Consiliul Local Satu Mare și Federația Română de Scrimă.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img