More

    Sătmăreanul ucis în Portugalia va fi înmormântat acasă

    satmareanul ucis

    Sătmăreanul Thomas Oros, ucis săptămâna trecută, în Portugalia, într-un schimb de focuri dintre două grupe rivale de traficanţi de droguri, va fi adus în România. Înmormântarea acestuia va avea loc în satul său natal, Petin, din judeţul Satu Mare.

    Vestea a fost una tragică pentru familia tânărului şi din cauza faptului că, în momentul în care s-a petrecut crima, părinţii acestuia se aflau în ţară pentru a pregăti nunta surorii băiatului. La aflarea veştii, părinţii tânărului s-au întors de urgenţă în Portugalia pentru a putea pregăti cele necesare pentru înmormântarea creştinească.
    Şocat a fost şi primarul comunei Păuleşti, care a asigurat familia că va primi tot ajutorul necesar pentru înmormântare.

    “Ştiu că era un băiat cuminte şi liniştit, nu făcea probleme foarte mari. Părinţii sunt tare mâhniţi că cei din străinătate scriu că ar fi fost implicat cu drogurile pentru că ei nu recunosc asta. O să îi ajutăm cum putem.”, a mărturisit primarul comunei Păuleşti, Iosif Nagy.

    Familia şi prietenii sătmăreanului spun că le e greu să creadă faptul că Thomas ar fi fost implicat într-o asemenea bandă de traficanţi de droguri.

    “Nu a avut nicio treabă cu drogurile. El a plecat în urmă cu ceva timp în Portugalia, era un băiat tare cuminte şi îşi vedea de şcoală. Ei trebuiau să vină acasă, în august sora lui are nuntă.”, a declarat Iosif Fulop, rudă cu Thomas.

    Nici prietenii acestuia nu pot să creadă că e adevărată implicarea băiatului în traficul de droguri.

    Nagy Jimmy, prietenul băiatului: “Nu făcea parte din nicio bandă, era tare liniştit. Cu siguranţă nu avea nicio treabă cu drogurile.”

    Cei trei mafioţi care l-au ucis pe Thomas Oros au fost reţinuţi de către poliţia portugheză.

    Ioana Simion

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE