Se zvoneşte prin ziare…



  • În ultima şedinţă a CSAT s-a convenit ca, până la sfârşitul anului, România să cumpere o primă aeronavă prezidenţială. Cel mai probabil aceasta va avea un istoric de 3-4 ani, iar pe viitor flotila specială va ajunge la 3-4 aeronave. Aceasta este practica europeană de la care nu ne putem abate.
  • Ministerul Culturii a anunţat că proprietarii sculpturii lui Constantin Brâncuşi „Cuminţenia pământului” au acceptat oferta de achiziţie de 11 milioane de euro propusă de echipa de negociere mandatată de Guvern. Din aceştia, 5 milioane vor veni de la bugetul de stat, iar restul din donaţiile românilor. Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, îi îndeamnă pe români să „dea un leu” pentru achiziţionarea celebrei lucrări a genialului sculptor. „Ne aflăm înaintea unui examen pe care românii trebuie să-l dea pentru a-şi dovedi patriotismul dincolo de vorbe”, a declarat omul de cultură Andrei Pleşu.
  • Un studiu realizat în rândul tinerilor de 14-18 ani de către agenţia de cercetare Open-I Research arată că doar 16 % din cei chestionaţi consideră că pot accede la un trai mai bun, dacă pleacă în străinătate. Cercetarea arată că majoritatea covârşitoare a adolescenţilor apreciază că România este o ţară în care sunt recompensaţi pe măsura muncii depuse şi pot avea succes fără să emigreze.
  • În cei cinci ani scurşi de la izbucnirea conflictului din Siria, occidentalii au comis toate greşelile posibile, situaţie care a dus la cea mai mare tragedie de după cel de Al Doilea Război Mondial, susţin numeroşi specialişti în relaţii internaţionale. În opinia lor, anunţul surpriză al preşedintelui Vladimir Putin privind retragerea parţială a militarilor ruşi din Siria este doar o strategie bine pusă la punct de liderul de la Kremlin.
  • Potrivit Economist Intelligence Unit, câştigarea preşedinţiei americane de către excentricul miliardar Donald Trump se clasează printre primii zece factori de risc la nivel global.

Voicu D.Rusu





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts