More

    Cât vor câştiga preşedintele României, medicii şi profesorii

    medici

    Preşedintele României va avea cel mai mare salariu- 15.000 lei, urmat de preşedintele Senatului- 13.706 lei şi cel al Camerei Deputaţilor şi al premierului, fiecare cu 13.706 lei, potrivit proiectului Ordonanței de urgență privind salarizarea personalului din sistemul bugetar obţinut de profit. ro.

    Cât va câştiga un medic
    Un medic primar va porni de la un salariu de bază de 3.459 lei și va ajunge până la 4.307 lei, iar un medic primar la urgențe va ajunge la 4.819 lei, în timp ce unul de medicină legală va putea câștiga aproape 8.000 lei.O asistentă medicală dintr-o unitate clinică va putea avea un salariu de bază de aproape 1.900 lei.

    Un medic rezident va porni de la un salariu de bază de 1.470 lei, dar în funcție de vechime, gradație I specialitate poate ajunge la 5.099 lei.

    Un manager general de spital va ajunge totodată la un salariu de bază de 6.420 lei, iar un director economic la 4.332 lei.

    Cât va câştiga un profesor
    Un profesor universitar cu gradație maximă și vechime peste 25 ani va câștiga un salariu de bază de 5.339 lei, un profesor cu gradul didactic I va ajunge la un salariu de bază de 3.470 lei, iar un institutor cu gradul I va putea avea un salariu de bază de până la 2.797 lei.

    Profesorii din învățământul preuniversitar cu studii superioare și grad didactic I vor avea salariile de bază între 1.975-3.470 lei, cei cu gradul II între 1.758-3.049 lei, iar cei cu definitivat vor porni de la 1.707 lei și vor putea ajunge la 2.920 lei.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE