„Citește și dă mai departe la schimb de carte”

biblioteca

Biblioteca Județeană Satu Mare, sub auspiciile Consiliului Județean Satu Mare, demarează prima acțiune de schimb de carte din acest an. Sub genericul „Citește și dă mai departe la schimb de carte”, evenimentul se va derula luni, 25 aprilie, în intervalul orar 12.00-15.00, la sediul central, în fața Sălii de lectură „Gheorghe Bulgăr”, la Filiala nr. 1 de pe strada Brândușa nr. 17 și la Filiala nr. 2 „Lucian Blaga” de pe Bulevardul Independenței nr. 42-44.

Scopul acestei activități este de a facilita membrilor comunității întâlnirea cu cartea, într-o manieră inedită. Prezenta ediție se derulează în preajma Zilei Internaționale a Cărții și a Dreptului de Autor și a Zilei Naționale a Bibliotecarului (23 aprilie), dorindu-se, astfel, și transmiterea unui exemplu de bună practică bibliotecarilor din bibliotecile publice din județ care vor participa la aceeași dată, la colocviul și atelierul profesional „Bibliotecarul și comunitatea”.

Cele patru acțiuni similare derulate pe parcursul anului precedent au beneficiat de aprecieri pozitive din partea publicului, înregistrându-se, în medie, peste 320 de participanți, fapt ce i-a determinat pe organizatori să continue activitatea și să o extindă la nivelul întregii comunități din municipiu, prin intermediul și cu implicarea bibliotecarilor de la filialele de cartier. Sătmărenii care vor să se alăture acestui eveniment vor avea posibilitatea de a-și alege de pe standuri cărțile dorite în vederea completării bibliotecii personale, și de a lăsa alte cărți, în schimb.

Publicațiile care fac obiectul schimbului provin din donații de la cititori, ca urmare a campaniilor derulate anterior, “Pedalez pentru bibliotecă”, cu ocazia Zilei Naționale a Bibliotecarului și “Dar din darul sătmărenilor”, în cadrul Zilelor Județului Satu Mare. Conducerea și colectivul Bibliotecii Județene Satu Mare aduc, pe această cale, mulțumiri donatorilor.

POLITIC

SATU MARE – MACHETE, PROMISIUNI ȘI DEZAMĂGIRI – SOLUȚIILE UNUI TÂNĂR CANDIDAT GEORGE HOTCA, PMP Satu Mare, candidat pentru funcția de consilier local

Dincolo de machete și idei pompoase, Satu Mare are nevoie urgent de implementarea unor idei fezabile și practice. Fiecare an pe care administrația locală îl...

VIDEO. Kelemen Hunor vrea continuitate la județ, la Satu Mare și la Carei. Îndeamnă sătmărenii să voteze

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă în cadrul unei conferințe de presă susținută la Satu Mare că își dorește ca în municipiile Satu...

PSD Păulești tot mai apreciat de cei din comună!

Staful de campanie împreună cu candidatul PSD Păulești la primăria Păulești ,Pomian Vasile și echipa de viitori consilieri au luat la pas satul Hrip,unde...

FOTOGALERIE. Oamenii din Vetiș și Doba extrem de bucuroși de prezența candidaților PSD

Radu Roca, candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Satu Mare candidații PSD la Consiliul Județean pentru postul de consilieri, Ionut Oneț,...

Latest Posts

Simțim împrăștierea națiunii!

Cu toții suntem părtași la această mare nenorocire - pandemia Covid-19, atât de periculoasă prin efectele ei dezastruoase. Un dușman nevăzut și atât de...

Echipa ALDE la Satu Mare, formată din persoane determinate să facă o schimbare în bine

Echipa ALDE, a candidatului Dr. Cosmin Rațiu pentru Primărie și a candidaților pentru Consiliul Local este una determinată să producă o schimbare în bine. ”De...

Adrian Ștef: “Prioritățile mele sunt dezvoltarea agriculturii și a economiei județului, pentru a crea locuri de muncă bine plătite”

În mandatul meu anterior la conducerea județului, am fost unul dintre cei mai mari susținători ai producătorilor agricoli sătmăreni, iar un sprijin concret l-am...

PSD Carei vă propune o echipă care îmbină perfect tinerețea, experiența și competența

PSD Carei vă propune o echipă care îmbină perfect tinerețea, experiența și competența. În data de 27 septembrie vă invităm să votați Partidul Social...

ULTIMELE ȘTIRI

Iosif Doboș, primarul potrivit pentru comuna Pișcolt

Dragi consăteni! De mai bine de 12 ani am asigurat pentru copiii nostri conditii sa invete cum in putine comune din judet s-au asigurat. Le-am...