Depistată cu acte false

O tânără din Tulcea este cercetată de polițiștii de frontieră pentru că a încercat să intre în țară cu o carte de identitate românească falsă. Marți, 5 aprilie, în jurul orei 18.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pentru a intra în țară Georgiana S., în vârstă de 19 ani, din județul Tulcea. Tânăra a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate care nu întrunea elementele unui document autentic. Întrebată de polițiștii de frontieră de ce a recurs la această metodă, tânăra a declarat că și-a pierdut documentul de identitate. Neștiind că se poate întoarce în țară și fără a avea documente de identitate, a apelat la o persoană care i-a făcut rost de cartea de identitate cu serie și număr fals, dar cu datele ei reale și cu poza sa. Acum tânăra este cercetată de polițiștii de frontieră pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

POLITIC

SATU MARE – MACHETE, PROMISIUNI ȘI DEZAMĂGIRI – SOLUȚIILE UNUI TÂNĂR CANDIDAT GEORGE HOTCA, PMP Satu Mare, candidat pentru funcția de consilier local

Dincolo de machete și idei pompoase, Satu Mare are nevoie urgent de implementarea unor idei fezabile și practice. Fiecare an pe care administrația locală îl...

VIDEO. Kelemen Hunor vrea continuitate la județ, la Satu Mare și la Carei. Îndeamnă sătmărenii să voteze

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă în cadrul unei conferințe de presă susținută la Satu Mare că își dorește ca în municipiile Satu...

PSD Păulești tot mai apreciat de cei din comună!

Staful de campanie împreună cu candidatul PSD Păulești la primăria Păulești ,Pomian Vasile și echipa de viitori consilieri au luat la pas satul Hrip,unde...

FOTOGALERIE. Oamenii din Vetiș și Doba extrem de bucuroși de prezența candidaților PSD

Radu Roca, candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Satu Mare candidații PSD la Consiliul Județean pentru postul de consilieri, Ionut Oneț,...

Latest Posts

Pataki Csaba: “Am votat pentru continuitate”

Printre primii politicieni prezenti la vot a fost președintele UDMR și candidatul pentru șefia Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba. Acesta a venit la...

25 de cazuri noi

Până astăzi, 26 septembrie, în Satu Mare au fost confirmate cu Coronavirus 617 persoane dintre care 25 doar azi.Pe teritoriul României, au fost confirmate 121.235 de cazuri de persoane...

Foarte mulți români se întorc în țară pentru a vota!

  Nebunie de dimineața la punctele de frontieră  din județ.Afluxul de românii plecați la muncă în străinâtate și care se întorc acasă pentru alegerile...

Un SUPERMARKET sătmărean, ARS de inspectorii DSVSA. Care a fost CAUZA

Un supermarket din municipiul Satu Mare a fost asprus sancținat de inspectorii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Sigurața Alimentelor (DSVSA) Satu Mare. Inspectorii Direcției Sanitare...

ULTIMELE ȘTIRI

FOTOGALERIE. Treceri de pietoni iluminate suplimentar. Pentru siguranța pietonilor

Primăria Municipiului Satu Mare a finalizat un proiect prin care a fost realizat sistemul de iluminat prin corpuri LED la 13 treceri de pietoni,...