More


    DEZASTRU / Gimnastica românească nu merge la RIO!

    =

    61795622

    Ministrul Tineretului și Sportului, Elisabeta Lipă, vede ca un dezastru ratarea calificării echipelor de gimnastică ale României la JO de la Rio.

    “E un dezastru. O mare tristeţe. E clar cel mai prost moment prin care trece gimnastica românească. Dacă se mai întâmpla asta spuneam că e ceva normal, dar e pentru prima dată după 48 de ani, când nu ne calificăm.

    Şi nu se mai pune problema de medalii. Nici n-am reuşit să ne calificăm, ce pretenţii să mai avem?

    Selecţia este o problemă generală a sportului românesc. Loturile sunt foarte subţiri şi atunci când nu există concurenţă pe post, când nu poţi face o selecţie aşa cum îşi doreşte un antrenor, e clar că şi rezultatele nu au cum să fie mai bune.

    Eu ştiu aşa, cei doi antrenori, în 2014 în toamnă, au renunţat la activitatea lotului din cauza problemelor personale pe care le aveau. Eu ştiu foarte bine că anul trecut, după ce am ajuns ministru, am reuşit să am o discuţie cu ei, în care i-am rugat, având în vedere că lotul era foarte subţire şi aveam probleme majore, să revină la cârma lotului şi să continue pregătirea.

    În ianuarie, când au revenit la lot, dar nu ca antrenori principali, pentru că au spus că «noi facem tot ce putem, dar nu putem să facem minuni acum cu patru luni înainte de calificări», au fost voluntari la acest lot.
    Au stat de vorbă cu sportivele, ele nu au mai vrut la Izvorani, au vrut la Bucureşti, s-au mutat în complexul de la Lia Manoliu, s-au creat condiţii de pregătire, de cazare şi de masă”, a precizat Lipă conform News.ro.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img