Frații Bulgăr, senzația Naționalelor de juniori

Frații Bulgăr, senzația Naționalelor de juniori

Aur, argint și bronz. Acesta e bilanțul luptătorilor de la CS Cetate Heracle Ardud la Naționalele de juniori de la Târgu Mureș.

Frații Bulgăr au făcut spectacol vineri , în prima zi și au cucerit două medalii …Mădălin a luat aurul la 60kg după ce și-a spulberat adversarii ieșiți în cale . Iar Marius a cucerit un argint extrem de prețios în condițiile în care la cat 50 kg el a fost mai ușor cu un kg (la cântar) în fața adversarului său.

Duminică , în ultima zi de concurs Lenard Berei a urcat și el pe podium. Berei a luat doar bronzul după ce a pierdut pe ”barba lui” primul meci , cel cu Răzvan Bitere. Berei a avut avantaj dar a greșit pe finalul meciului și i-a dat șansa lui Bitere să câștige la tuș și apoi să cucerească fără probleme aurul. Berei a intrat în recalificări și a ajuns pe locul trei.

”E dezamăgitor căci Berei putea lua clar aurul, dar greșelile se plătesc în viață. Lenard îl bate pe Bitere pe unde îl prinde , acum iată că dintr-o neatenție s-a văzut învins”, spune antrenorul Tudor Barbul.

De remarcat că CS Cetate Heracle Ardud a terminat pe locul doi pe cluburi .

Sportivii sunt pregătiți de Tudor Barbul, Claudiu Blaga, Ludovic Lieb , Barbul Norocel și Feri Szabo.

Florin Mureşan

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te