Mult zgomot pentru nimic! Cam aşa s-ar putea descrie scandalul iscat în mass-media locală.
Primarul Dorel Coica a solicitat constituirea unei comisii pentru a analiza și evalua stadiul de realizare a lucrărilor prevăzute în contract şi a propus rezilierea acestuia. Așadar, proiectul de hotărâre privind rezilierea “concesiunii ștrandului” cu firma Beny Alex a fost adus în fața consilierilor locali. La ședință de ieri a fost prezentă și conducerea firmei Beny Alex, alături de avocatul Irina Poinar, cea care a reprezentat firma în cadrul ședinței. Aceasta a mărturisit faptul că unele termene prevăzute în contract nu au putut fi respectate, motiv pentru care a cerut consilierilor locali să şi explice care au fost motivele întârzierilor.
Totodată, avocatul firmei a cerut ca, înainte de a se lua o decizie, să se ia în considerare data la care contractul a fost încheiat, data la care ultimul act adițional a fost semnat și faptul că, momentan, municipiul Satu Mare deține un ștrand funcțional. De asemenea, aceasta a mai menționat faptul că situația juridică a terenurilor de la ștrand este o mare problemă pentru realizarea investițiilor de acolo.
În luarea de cuvânt, primarul Dorel Coica le-a spus consilierilor locali faptul că el a inițiat acest demers, însă nu stă în puterea lui să decidă care va fi și rezultatul acestuia.
”Punctul de vedere al primarului este identic cu cel al comisiei, așadar nu primarul decide ce se va întâmpla cu acest ștrand. Dumneavoastră decideți dacă se va anula acest contract de concesiune. E în patrimoniul dumneavoastră, nu în cel al primarului și nici în cel al executivului. Îi lăsați pe dânșii în continuare, dați altcuiva sau îl scoateți, din nou, la concesiune. E problema dumneavoastră, noi suntem executivii.”, a declarat primarul Dorel Coica .
Într-un final, s-a trecut la votul proiectului de hotărâre. Proiectul de reziliere a contractului de concesiune necesita 16 voturi “pentru”, însă a luat doar 7 voturi “pentru”, două împotrivă și 7 abțineri.
Așadar, în cele din urmă, administrarea ștrandului a rămas tot firmei Beny Alex, iar proprietarul acesteia, Beniamin Țânțaș, a declarat la final că ”ștrandul se deschide de la 1 Mai!”.
Ioana Simion