Hai la „DANȚU’ LA ȘURĂ”!

Hai la „DANȚU’ LA ȘURĂ”!

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare organizează, luni, 2 mai, de la ora 14:00, în Soconzel cea de-a IX-a ediție a festivalului folcloric „Danțu’ la șură”.

Danțu’ la șură este un obicei specific zonei Codrului organizat de feciorii și chizeșii locului, dar la care participă toată suflarea satului și de prin împrejurimi. În zilele de duminică sau în zile mari de sărbătoare tinerii se întâlneau în cea mai frumoasă și cea mai mare șură din sat, se cunoșteau și legau prietenii pe viață.

Jocurile codreneşti se caracterizează în primul rând prin aceea că fata, pe lângă rolul de pereche în dans, îl are şi pe cel de sprijinitor al feciorului care execută bătăi pe ambele picioare şi chiar salturi peste cap. Varietatea ponturilor bătute pe cizme din cadrul multiplelor forme a dansului, îmbinarea armonioasă a acestora, sunt trăsături bine conturate care se întâlnesc numai în dansurile populare din zona Codrului. “Danțu’ la şură” este o manifestare a comunității, care pe lângă biserică, a dat naștere unei legături puternice în lumea rurală, adesea preferințele comunității sătești, atât sub aspect muzical cât și coregrafic, duc până la cele mai mari exigențe prin însăși puritatea și frumusețea tradiției.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Anunt
Anunt
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Anunt
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand