Iuliu Ilyes vrea din nou la primărie

ilyes

Fostul primar Iuliu Ilyes a anunţat pe facebook că va candida pentru funcţia de primar în comuna Vetiş. El arată că s-a mutat în această comună şi doreşte să se implice în viaţa comunităţii.

Anunțul a fost făcut pe Facebook, miercuri, 6 aprilie:

„În primăvara anului 2015, după 58 de ani petrecuți la Satu Mare, ne-am decis împreună cu soția mea să ne mutăm la Vetiș, unde avem o casă și o mică grădină din anul 1993. Pentru că primarul Juhász Lajos, după trei mandate, nu a mai dorit să continue activitatea în fruntea comunei, organizațiile UDMR locale m-au convins că ar fi bine să candidez eu pentru conducerea comunei. Decizia pe care am luat-o mi-am bazat-o pe: Intenția ca, odată cu stabilirea mea definitivă în Vetiș, să iau parte activă la viața socială, culturală și administrativă a comunei;

Solicitarea și propunerea celor două organizații din Vetiș și din Oar;

Necesitatea și obligația de a promova sau continua proiectele de dezvoltare și investițiile inițiate, discutate și analizate de noi în această perioadă.

Experiența de 20 de ani petrecuți în administrația publică locală a municipiului Satu Mare, ca și consilier timp de un mandat, viceprimar timp de două mandate și primar timp de două mandate; Experiența de ani ca și vicepreședinte executiv pe problemele de administrație locală a UDMR, calitate în care am putut cunoaște activitatea, experiența, problemele a peste 150 de unități administrativ-teritoriale”.

POLITIC

VIDEO.MIRCEA GOVOR: ”Am votat cea mai bună echipă pentru județul și municipiul Satu Mare”

Managerul Nord vest TV și Gazeta de Nord Vest, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean s-a prezentat astăzi la urne convins de faptul că a...

SATU MARE – MACHETE, PROMISIUNI ȘI DEZAMĂGIRI – SOLUȚIILE UNUI TÂNĂR CANDIDAT GEORGE HOTCA, PMP Satu Mare, candidat pentru funcția de consilier local

Dincolo de machete și idei pompoase, Satu Mare are nevoie urgent de implementarea unor idei fezabile și practice. Fiecare an pe care administrația locală îl...

VIDEO. Kelemen Hunor vrea continuitate la județ, la Satu Mare și la Carei. Îndeamnă sătmărenii să voteze

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă în cadrul unei conferințe de presă susținută la Satu Mare că își dorește ca în municipiile Satu...

PSD Păulești tot mai apreciat de cei din comună!

Staful de campanie împreună cu candidatul PSD Păulești la primăria Păulești ,Pomian Vasile și echipa de viitori consilieri au luat la pas satul Hrip,unde...

Latest Posts

Mulțumim celor care ne urmăresc. Emisiunea Dimineața populară , peste 1 milion impact pe Facebook. Emisiunea din 15 Septembrie ,datorită celor care...

Din luna August 2020 emisiunea de dimineață la Nord Vest TV,Dimineața populară, este prezentată de Interpreta de muzică populară și de petrecere ,Aurica Flonta. Aceasta...

Natalia Iocsak a terminat pe podium Campionatul Național de Drift

Ivan Ivanov a devenit al doilea străin din istorie care cucerește titlul în Campionatul Național de Drift. Bulgarul a fost declarat oficial campion al...

O nouă amânare a startului în fotbalul județean

Comitetul de Urgenţă al AJF Satu Mare, întrunit marți - 29.09.2020, a luat următoarele hotărâri: Se amână începerea campionatelor Liga a IV-a Elite, Liga a...

550 de milioane de Euro pentru 120.000 de IMM-uri din România

Comisia Europeană a aprobat modificarea programului operațional „Competitivitate” în România, prin redirecționarea unei finanțări în valoare de 550 de milioane de euro din Fondul...

ULTIMELE ȘTIRI

Francisc Groza, un poliglot sătmărean

A văzut lumina zilei în 17 decembrie 1883 la Satu Mare în familia lucrătorului de pământ Vasile Groza, greco-catolic şi a Elisabetei Lerm, romano-catolică....