Loteria bonurilor fiscale, ediţie specială de Paşte



loteria-bonurilor

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) organizează, luni, 2 mai, o extragere specială de Paști a Loteriei bonurilor fiscale, la care participă bonurile fiscale emise în perioada 1 februarie – 16 aprilie 2016, fondul de premiere fiind de un milion de lei, a informat, ieri, instituția.

Potrivit sursei citate, din această sumă vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Selecția câștigătorilor va fi realizată în două etape. Prima etapă va avea loc luni, 2 mai 2016, și va consta în extragerea bilelor care vor desemna luna, ziua și valoarea bonurilor câștigătoare. Dacă numărul cererilor de revendicare depășește 100, va fi organizată o a doua extragere, pentru desemnarea celor 100 de câștigători.

Extragerea va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 19,45. Extragerea este publică și va putea fi transmisă, în direct, de toate televiziunile interesate, prin preluarea semnalului audio-video de la studioul Loteriei Române.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts