More



    Poetul Corneliu Bala, comemorat la Carei

    corneliu-balla

    Reprezentanții Direcției de Cultură Carei, ai Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi” și ai Bibliotecii Municipale Carei au depus, o coroană la placa memorială a scriitorului Corneliu Balla, marcând, ieri astfel, 86 de ani de la nașterea acestuia.

    Corneliu Bala ar fi împlinit la 11 aprilie 2016 vârsta de 86 ani. A fost cunoscut sub pseudonimul literar Gabriel Raţiu. Cunoscătorii spun că a fost un foarte bun traducător, publicist şi poet. Debutul în poezie l-a făcut cu volumul „Logosclipuri“ (2001), la editura Dacia. A urmat volumul „Jugul cel blând“, în anul 2003, iar în 2008 i-a fost publicat post mortem volumul „Zarca”.

    A inițiat reviste, precum Agora, pe care împreună cu prof. Ioana Câcu, arheologul dr. Neța Iercoșan, prof. Florica Rațiu, o redactau pe un calculator primitiv, iar apoi o tipăreau la imprimantă. S-a implicat în redactarea revistelor editate de către Inspectoratul Școlar Județean, Sindicatul Salariaților din Învățământ, Casa Corpului Didactic Satu Mare. A militat pentru apropierea culturală dintre românii și maghiarii din Carei, fiind prieten apropiat al prof. Fényi István. Plăcile comemorative care amintesc locuitorilor din Carei de cei doi mari profesori prieteni își zâmbesc pentru eternitate, fiind așezate față în față pe cele două blocuri vecine unde aceștia au locuit.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE