Promisiune: Nu se majorează taxele în 2016



Ministerul Finanţelor Publice (MFP) nu va majora în acest an taxele, pentru că ar avea un efect distructiv asupra economiei, a declarat ministrul de resort, Anca Dragu, la un post de radio.

„Nu avem în vedere majorări de taxe. Nu cred că este o măsură propice. Majorarea taxelor în acest moment ar fi un efect distructiv asupra economiei. Economia deja se obişnuieşte cu noul regim fiscal. Stabilitatea şi predictibilitatea fiscală reprezintă un principiu foarte important şi în macroeconomie. Este unul dintre obiectivele mandatului meu să asigur stabilitate şi predictibilitate fiscală. Majorarea taxelor nu este avută în vedere”, a spus Dragu.

În ceea ce priveşte continuarea programului de relaxare fiscală a precizat că este prematur să se discute despre aceste măsuri.

„Există această recomandare din partea FMI de a ne uita în ce măsură este posibilă continuarea programului de relaxare fiscală. În acest moment este absolut prematur să discutăm despre aceste măsuri. Noi încercăm ca dintr-o mai bună colectare, în principal, şi dintr-o redistribuire inteligentă a banilor să putem acoperi obligaţiile fiscale”, a mai afirmat ministrul Finanţelor.



POLITIC

VIDEO. Kelemen Hunor vrea continuitate la județ, la Satu Mare și la Carei. Îndeamnă sătmărenii să voteze

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă în cadrul unei conferințe de presă susținută la Satu Mare că își dorește ca în municipiile Satu...

PSD Păulești tot mai apreciat de cei din comună!

Staful de campanie împreună cu candidatul PSD Păulești la primăria Păulești ,Pomian Vasile și echipa de viitori consilieri au luat la pas satul Hrip,unde...

FOTOGALERIE. Oamenii din Vetiș și Doba extrem de bucuroși de prezența candidaților PSD

Radu Roca, candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Satu Mare candidații PSD la Consiliul Județean pentru postul de consilieri, Ionut Oneț,...

FOTO. O nouă zi, un alt cartier pentru echipa PSD: Carparti1.

Președintele organizației municipale PSD- senatorul Gabriel Les, candidații la Consiliul Local al municipiului Satu Mare, Cristina Ilieș, Tavi Ardelean, Ciprian Tișea, Ciprian Craciun, Ionuț...

Latest Posts

Disputele electorale și interesele comunităților

Campania electorală pentru alegerile locale nu este lipsită de tot felul de acuzații, uneori nefondate, ce-i drept mai timide, care au ca ,,țintă” influențarea,...

O parcare RâRâită

E greu de găsit un loc de parcare liber în Micro 16 dacă ești invitat sau ai treabă la vreu prieten sau cunoscut care...

DOREL COICA: Vă spun eu cine a schimbat fața orașului

Candidatul PSD la Primăria municipiului Satu Mare, Dorel Coica, și-a prezentat, într-o postare pe Facebook, principalele sale realizări ale mandatului precedent. ”Oare dumnealui și-a asumat...

Vasile Șteț, candidatul PSD la Primăria Supur

Candidatul PSD la Primăria comunei Supur, actualul primar Vasile Șteț, a transmis un mesaj alegătorilor din comună pe care-l redăm în totalitate. ”Dragi locuitori ai...

ULTIMELE ȘTIRI

Disputele electorale și interesele comunităților

Campania electorală pentru alegerile locale nu este lipsită de tot felul de acuzații, uneori nefondate, ce-i drept mai timide, care au ca ,,țintă” influențarea,...

DOREL COICA: Vă spun eu cine a schimbat fața orașului

Candidatul PSD la Primăria municipiului Satu Mare, Dorel Coica, și-a prezentat, într-o postare pe Facebook, principalele sale realizări ale mandatului precedent. ”Oare dumnealui și-a asumat...

Vasile Șteț, candidatul PSD la Primăria Supur

Candidatul PSD la Primăria comunei Supur, actualul primar Vasile Șteț, a transmis un mesaj alegătorilor din comună pe care-l redăm în totalitate. ”Dragi locuitori ai...

Programul pentru Negrești, prezentat de candidații PSD

Candidații PSD la alegerile locale pentru orașul Negrești-Oaș, în frunte cu candidatul PSD la Primăria orașului, Aurelia Fedorca, au prezentat sâmbătă, într-un cadru festiv,...

Campania electorală PSD continuă la Botiz

Campania electorală a candidatului PSD la Primăria Botiz, Loredana Murgu, și a staff-ului său de campanie continuă până la victoria finală. ”Continuam zi de zi...