More


    Sătmăreni de succes, apreciați în străinătate

    =

    Ratiu-(2)

    Viena a fost, pentru o zi, orașul românilor de succes din Diaspora. Capitala Austriei a găzduit sâmbătă un eveniment de Leadership destinat oamenilor de afaceri români din străinătate. Evenimentul a fost găzduit de Institutul Cultural Român din Viena, iar organizarea a fost înfăptuită de Asociația  United-Leaders, o organizație a cărei bază a fost pusă de cetățeanul român născut în Satu Mare, Cristian Dragoș. Organizația acestuia își propune să adune oameni de afaceri români, adăugându-le valoare și bazându-se pe o cultură de Leadership John Maxwell.

    Din partea autorităților române din Viena, a participat Excelența Sa ambasadorul  României la Viena, Bogdan Mazuru, care în cuvântul de deschidere a încurajat și apreciat această iniţiativă de a uni mediul de afaceri român.

    Printre cei mai apreciați români la eveniment s-a numărat și medicul sătmărean Cosmin Rațiu, care a mărturisit faptul că participarea lui la acest Leadership a fost un lucru extrem de eficient pentru promovarea municipiului și a județului Satu Mare. În cadrul simpozionului, doctorul Cosmin Rațiu a prezentat activitatea celor patru clinici pe care le administrează în Satu Mare, precum și modul în care gestionează societatea ”Sfântul Anton”, pe care el însuși a fondat-o.

    ”Vineri și sâmbătă am fost invitatul Ambasadei Române în Austria. S-a organizat un congres, un simpozion de leadership la care au participat peste 50 de oameni de afaceri români din Austria. Din Satu Mare am fost singurul sătmărean care a participat la această reuniune. Am prezentat afacerea Societății ”Sfântul Anton”, deoarece ei consideră faptul că noi dezvoltăm afaceri de succes în domeniul medical. Astfel că m-au invitat pe mine personal ca să prezint modul în care am dezvoltat această afacere, ideea mea de a colabora cu medicii și sistemul privat pe care îl dezvolt în Satu Mare”, a declarat Cosmin Rațiu.
    În premieră, medicul Cosmin Rațiu a făcut o declarație pentru Gazeta de Nord-Vest, în care a mărturisit faptul că are câteva idei de noi concepte în județul Satu Mare. Idei care ar ajuta la dezvoltarea mediului de afaceri sătmărean.

    ”Dacă suntem sănătoși, în luna mai, doresc să îl aduc în Satu Mare pe reprezentantul Leadershipului John Maxwell pe România, pentru a putea face un training de leadership de promovare a direcției în zona afacerilor. Aș dori ca la acest training să adun peste 200 de oameni de afaceri din județul Satu Mare și să promovăm acest concept și în România ”, a declarat acesta.
    Ioana Simion



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img