La Miercurea Ciuc a avut loc în week-end finala Campionatului Naţional de judo, competiţie rezervată sportivilor sub 14 ani. Printre participanţi am avut şi doi sportivi de la CS Unio Satu Mare. Sergiu Oprea a cucerit titlul de vicecampion naţional la categoria de 55 kilograme. Aici s-au înscris 22 de judoka, iar în drumul spre ultimul act, Sergiu a trecut de sportivi din Râmnicu Vâlcea, Alba-Iulia, Focşani, Ploieşti. În finală a pierdut în faţa unui judoka din Focşani. Celălalt sătmărean, Stan Dominic, a terminat pe locul 5 la 46 kilograme. Sportivii sunt antrenaţi de Mihaly Terely.