Vizita la biserică înainte de plecarea spre Pâncota pare că a dat roade. Olimpia a început perfect play out-ul și e acum la trei puncte de salvarea directă de la retrogradare. Galben-albaștrii au câștigat la Pâncota cu 1-0 prin reușita lui Buhăescu din minutul 12 și au urcat pe locul nouă în B2. În plus, U Cluj Napoca nu a reușit decât o remiză albă, 0-0 acasă cu Tărlungeni, și distanța dintre studenți și sătmăreni e acum de doar trei puncte.
” Îmi felicit băieții. Au dat fiecare maxim din ce pot și asta s-a văzut. Am controlat clar prima repriză , ei n-au avut nicio ocazie și abia pe final am avut mici emoții. Am făcut un pas important dar mai e de muncit până să fim siguri de salvare” ne-a spus la finalul partidei, Mircea Bolba.
Tehnicianul Olimpiei se gândește deja la duelul de sâmbătă cu U Cluj Napoca. ” Știu că dacă-i batem trecem peste ei în clasament. Dar să și avem cu cine juca …Nu mai am niciun jucător apt pe banda stângă pentru meciul cu U după eliminarea lui Brata…Dar trebuie să rămânem optimiști și pozitivi, să ne pregătim cu seriozitate și atunci putem spera la victorie” a mai declarat Bolba.
Pâncota: Irimia – Dan, Pascariu, Dubeștean, Siminic – Pavel, Issa – Dragalina, Fuchs, Vasi – A. Mihai. Rezerve: Pașcalău – Crișan, M. Ion, Gâlcă, Suciu, Mandache, Farcaș.
Olimpia: Băican – D. Muntean, Onicaș, Fl. Mureşan, Brata – R. Rus, Villand – Kanalos, D. Lukacs, Buhăescu– Mărkuş. Rezerve: Șuta – Tătaru, Takacs, Ianc, Bura, Bîgiu, Faur.
Arbitri: Sergiu Popa (Aiud), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea), Ferencz Tunyogi (Zalău). Rezervă: Răzvan Drăgoi (Timișoara).
Observatori FRF: Zoltan Szekely (Baia Mare), Constantin Pintilie (Râmnicu Vâlcea)
FILMUL JOCULUI:
Min. 1: A început meciul de la Pâncota, foarte important în cheia play-out
Min. 6: Dragalina a centrat în careu de la 30 de metri, Băican a respins cu ceva dificultate
Min. 12: GOL Olimpia. Dan pierde o minge la mijlocul terenului, Buhăescu pătrunde spre careu, îl depășește și pe Dubeștean și trage de la 16 metri în stânga lui Irimia, la colț
Min. 17: Cartonaș galben pentru Brata
Min. 19: Cartonaș galben pentru Issa
Min. 23: Tot oaspeții sunt la cârma jocului, dar șuturile lui Markus sau Buhăescu s-au oprit în blocajul jucătorilor adverși
Min. 35: Pâncota evoluează modest, acțiunile lor se opresc undeva la 25-30 de metri de poarta adversă
Min. 37: Cartonaș galben pentru Markus
Min. 43: Siminic e avertizat după ce a dat în minge din fața lui Buhăescu. Gazdele protestează și mai vede și Dragalina galben
Min. 45+1: E pauză la Arad, Olimpia conduce la limită la Pâncota, după o repriză foarte slabă a gazdelor, fără nicio ocazie clară de gol
Min. 46: S-a reluat meciul la Pâncota, Marius Ion a intrat în locul lui Alin Mihai
Min. 48: Oaspeții rămân în zece după ce Brata vede al doilea galben ca urmare a unui fault asupra lui M. Ion la marginea careului
Min. 49: Dragalina a bătut lovitura liberă de la 17 metri, pe colțul scurt, Băican a prins
Min. 53: Din nou momente tensionate la Pâncota, jucătorii se împing, Pavel și Onicaș sunt avertizați
Min. 62: Schimbare la Olimpia: Markus e înlocuit cu Tătaru
Min. 69: Dragalina are o intrare întîrziată la Munteanu, vede al doilea galben și e eliminat
Min. 71: Iese Vasi, intră Farcaș
Min. 75: Schimbare la Olimpia, Kanalos e înlocuit de Bîgiu
Min. 80: Pavel trage puternic de la 20 de metri, Băican reține
Min. 83: Siminic centrează plouat, Dan apare pe colțul scurt, dar trimite pe lângă
Min. 86: Dan aruncă o minge în careu, vântul duce mingea în transversală, oaspeții scapă de gol
Min. 90: Schimbare la Olimpia: Intră Faur în locul lui Buhăescu
Min. 90+3: Fluier final la Pîncota, Şoimii pierd un meci ce le-ar putea pecetlui soarta, respectiv retrogradarea directă în Liga a 3-a. Iar Olimpia câștigă trei puncte enorme și e pe loc de baraj în B2.
Florin Mureşan