Volei feminin / CSM Târgoviște, în finala Diviziei A1



Vicecampioana CSM Târgoviște va disputa finala Diviziei A1 la volei feminin, după ce a dispus cu scorul general de 3-2 de CSM București, în a doua semifinală a campionatului. Echipa antrenată de Zoran Terzic s-a impus, marți, pe teren propriu cu scorul de 3-1 (22-25, 25-22, 25-17, 25-23), în meciul decisiv. CSMB, recenta câștigătoare a Cupei Challenge, a învins în prima partidă, jucată la Târgoviște, cu 3-2, dar apoi formația dâmbovițeană a câștigat cu 3-0 pe teren propriu. CSM Târgoviște a preluat conducerea după ce s-a impus în meciul trei, de la București, cu 3-1. CSMB a egalat situația (2-2), după victoria cu 3-2 din meciul al patrulea, jucat în Capitală, iar echipa de lângă Turnul Chindiei a învins în meciul decisiv cu 3-1. Într-o reeditare a finalei de anul trecut, CSM Târgoviște o va înfrunta pe campioana CS Volei Alba Blaj (3-0, 3-1, 3-2 cu Știința Bacău, în prima semifinală). În finala mică, CSM București o va înfrunta pe Știința Bacău, la fel ca anul trecut, când a cucerit medaliile de bronz. Ambele finale se vor juca după regula cel mai bun din cinci meciuri.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts