UDMR, PNL şi ALDE au pus lacătul pe Teatru



Teatrul-de-Nord-pag 1

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a venit din nou, ieri, în fața consilierilor locali cu un proiect de hotărâre care avea în vedere alocarea sumei de 150.000 de lei pentru organizarea unor spectacole de teatru, care ar fi coincis cu redeschiderea clădirii reabilitate a Teatrului de Nord. După cum era de aşteptat, proiectul a fost respins de UDMR, PNL şi ALDE. Tehnic, s-au abţinut de la aprobarea proiectului. Practic, l-au respins.

Aceeaşi Mărie, dar cu altă pălărie
UDMR a reuşit, totuşi, o performanţă. Nu au mai votat împotrivă. De această dată au reuşit să se abţină. O formă de respingere a proiectului ceva mai elegantă. “Singura problemă este că această clădire reabilitată nu este încă pusă în funcţiune. Clădirea a fost recepţionată tehnic anul trecut, în decembrie 2015, dar de atunci încă nu a fost pusă în funcţiune. Având în vedere acest deziderat de punere în funcţiune este clar că nu este aplicabil aliniatul 4.1 din articolul 30 din Legea 33/2016. Ca atare, nu se poate organiza la ora actuală niciun spectacol”, a declarat Maskulic Csaba.

ALDE are explicaţii la orice
Consilierul local Marcela Papici a încercat să explice votul dat pe proiect. “Explicaţia pentru abţinere este următoarea: susţinem cu toată tăria organizarea festivalului şi alocarea celor 150.000 de lei, în condiţiile în care următoarea dată în care va fi pus în buget să se organizeze într-o altă dată, atâta vreme cât există suspiciuni că acea clădire a Teatrului nu ar fi conformă pentru acest eveniment”, a spus Marcela Papici.

Dorel Coica taxează UDMR
Primarul Dorel Coica i-a taxat pe consilierii UDMR. “Consilierii UDMR au evoluat, în sensul că nu au mai votat împotrivă, ci s-au abţinut. Aşa cum au făcut şi cu mall-ul şi cu toate proiectele importante pentru municipiul Satu Mare. Deci, nu doresc practic să inaugurăm acea clădire. Nu era vorba despre o inaugurare oficială, era vorba despre organizarea unor spectacole de teatru, cu ocazia sărbătoririi a 20 de ediţii de Ziua Oraşului”, a spus Dorel Coica.

Edilul şef sătmărean a precizat că proiectul va urma să fie readus în faţa consilierilor. “O să reluăm acest proiect în luna iulie, probabil, când sperăm să nu mai aibă majoritate. Aţi văzut, au găsit tot felul de motivaţii, deşi toate avizele sunt în regulă. Clădirea este dată prin hotărâre de consiliu local Teatrului, deci nu mai există nicio motivaţie să nu fie de acord. Dar ăştia sunt consilierii UDMR şi aşa au făcut timp de patru ani”, a mai spus Dorel Coica.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts