Accident mortal duminică, în jurul orei 19.50, în zona localității Dara, în care un minor, de 13 ani, și-a pierdut viața. Totul s-a întâmplat după ce șoferul – Alexandru R, de 43 de ani, a circulat cu viteză neadaptată la condițiile de drum în zona inundabilă a râului Someș. Mai exact, între dig și cursul de apă.
Ce spune Poliția
Mașina s-a dat peste cap, cauză din care minorul E.S., în vârstă de 13 ani, a decedat. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de la SMURD, care nu au mai putut face nimic, din păcate, pentru victimă. Polițiștii l-au testat pe șofer cu etilotestul, acesta indicând 0,68 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Având în vedere că accidentul a avut loc în afara drumului public, șoferul este cercetat pentru ucidere din culpă. ”La data de 01.05.2016, poliţiştii rutieri sătmăreni au fost solicitaţi în jurul orei 19.50 să intervină la un eveniment produs în localitatea Dara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au stabilit că în zona inundabilă, între dig si râul Someș, în afara drumului public, Alexandru R. de 43 ani, din localitatea Dorolț, conducând o autoutilitară marca Mazda, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de teren pe care se deplasa, a pierdut controlul asupra autoutilitarei şi s-a răsturnat. În urma evenimentului a rezultat decesul minorului E.S., de 13 ani, din localitatea Dorolţ, pasager în autoutilitară. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul relevat fiind o concentraţie de 0.68 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că au fost recoltate şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă pentru stabilirea completă a împrejurărilor în care s-a produs incidentul, în cadrul dosarului penal constituit pentru săvârşirea infracțiunii de ucidere din culpă”.
Ce spun martorii
Martorii spun că pasagerii se întorceau de la un grătar. ”Noi am coborât mai repede din mașină, după ce ne-am întors de la grătar. La un moment dat am auzit o bubuitură și că cineva a urlat. Pe când am ajuns acolo, am văzut mașina lovită, apoi am chemat repede ajutoare. Am sunat la 112”, spun doi martori.
Alți martori spun că paramedicii au încercat să îl resusciteze pe tânăr zeci de minute. ”S-au tot chinuit să îl readucă la viață. Zeci de minute i-au tot făcut masaj cardiac, dar degeaba. Săracul! A fost un băiat atât de bun”, a spus o localnică din Dara.
Ciprian Bâtea