Un cumplit accident mortal a avut loc marţi în jurul orei 19.00 în apropierea localităţii Dorolţ. Un tânăr în vârstă de doar 29 de ani a intrat cu maşina sub un TIR, iar din cauza impactului puternic acesta şi-a pierdut viaţa instantaneu.
Având în vedere cercetările Poliţiei, accidentul s-a petrecut pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, respectiv carosabil umed, când intrând pe contrasens a intrat în coliziune cu TIR-ul condus din sens opus.
De asemenea, martorii spun că, deşi a depăşit trei maşini şi a condus mult pe sens opus, şoferul TIR-ului nu a avut vreo reacţie deoarece acesta a crezut că tânărul va reintra pe banda sa de mers.
„M-a depăşit cu viteză şi a mai depăşit câteva maşini, dar am crezut, la fel ca şi şoferul de TIR, că va reveni la banda iniţială. Când am ajuns la accident TIR-ul era pe câmp, iar băiatul înafara maşinii. A murit pe loc. La scurt timp a venit iubita şi familia băiatului, iar mama acestuia a fost sunată la serviciu pentru a veni. A fost un şoc pentru toţi”, a declarat un martor.
Ioana Simion