Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Satu Mare a demarat o amplă acţiune de punere în legalitate în ceea ce priveşte actele de identitate ale persoanelor ale căror buletine au expirat sau urmeză să expire în scurt timp, atât în municipiul Satu Mare, cât şi în comunele arondate acestei direcţii.
„Până în prezent am pus în legalitate, în mediul rural, un număr de 325 de persoane, iar în unele localităţi ne-am deplasat chiar şi de trei ori. Am mai trimis adrese şi ne-am arătat disponibilitatea pentru a ne deplasa şi în perioada următoare, din nou, în toate localităţile în care ne-am prezentat, în cazul în care mai sunt persoane care nu au acte de identitate valabile”, a spus Crina Radu (foto), șeful Serviciului de Evidență a Persoanelor și Ghișeu Unic.
Dat fiind faptul că se apropie alegerile locale, în data de 5 iunie, programul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor va suferi mici modificări, în beneficiul sătmărenilor.
„În cazul în care vor fi solicitări, se va lucra şi peste program. În special în zilele premergătoare alegerilor, programul va fi prelungit. În ziua de 4 iunie 2016 se va lucra normal, iar în data de 5 iunie, în ziua alegerilor, se va lucra de la ora 8.00 până la ora 21.00”, a mai adăugat Crina Radu, șeful Serviciului de Evidență a Persoanelor și Ghișeu Unic.
Totodată, reprezentanţii instituţiei atrag atenţia cu privire la prezentarea cetăţenilor pentru depunerea actelor de identitate. Aceştia subliniază faptul că este obligatorie prezentarea tuturor actelor necesare pentru punerea în legalitate, astfel încât să se poată soluţiona cererile favorabil.
Ioana Simion