More

    Adunarea GeneralĂ / FRF va achiziționa defibrilatoare pentru toate cluburile

    Ekeng_targa_20160509083505

    Federația Română de Fotbal a luat decizia de a achiziționa defibrilatoare pentru toate cluburile afiliate în urma decesului jucătorului Patrick Ekeng, în timpul partidei Dinamo – FC Viitorul din Liga I, a anunțat, marți, președintele FRF, Răzvan Burleanu.
    Avem în plan în această vară o achiziție de defibrilatoare pentru toate cluburile afiliate la Federația Română de Fotbal. Cele din Liga I am înțeles că le au deja, sau le vor avea. Problema majoră este însă la bază, acolo este nevoie de o intervenție cât mai rapidă’, a spus Burleanu la finalul Adunării Generale a FRF de marți.

    Președintele a adăugat că în perioada următoare federația va lua în calcul o posibilă modificare a regulamentului, deoarece în momentul de față Legea Sportului prevede obligativitatea unei ‘ambulanțe de tip B’ la meciurile de fotbal, în timp ce în ROAF este specificată obligativitatea a două ‘autosanitare’.

    ‘Atât timp cât ai un cadru legislativ superior unui regulament, așa cum este Legea Sportului, atunci Legea Sportului se aplică. În cazul de față o ambulanță de tip B. Ea trebuie asigurată de organizatorul competiției prin cluburile gazdă. Este foarte dificil ca organizatorul de competiție să asigure ambulanța, și cred că se întâmplă în cazul tuturor federației, are loc acest transfer în care cluburile gazdă realizează aceste contracte (n.r. — pentru furnizarea ambulanțelor la meciuri). Noi acum avem în ROAF conceptul de “autosanitară” și sunt două… și vrem să vedem dacă este nevoie de modificare a ROAF sau nu. Obiectivul este să fim siguri de integritatea sportivilor noștri’, a explicat el.

    Întrebat ce părere are despre intenția clubului Dinamo de a trimite trofeul Cupei României la mormântul lui Patrick Ekeng din Camerun, Burleanu a răspuns: ‘Nu am auzit de această idee, dar trofeul Cupei României este transmisibil și nu putem opri această istorie. Cu siguranță însă vom acorda o medalie în memoria lui Patrick Eakeng. Acum depinde de Dinamo să fie medalie de învingător’.

    Burleanu a menționat că programul echipei naționale până la debutul la EURO 2016 include trei partide amicale cu Congo, Ucraina și Georgia. ‘Până la meciul cu Franța din deschiderea EURO 2016, mai sunt două meciuri amicale în Italia cu Congo și Ucraina. Apoi pe 3 iunie ne vom întoarce acasă să jucăm un meci amical cu Georgia, iar pe 5 iunie este programată plecarea în Franța. iar în Franța obiectivul nostru primar se știe, să trecem de faza grupelor. Dar și să fixăm o mentalitate de învingător, adică fiecare meci să fie gândit la victorie’, a precizat oficialul FRF.

    Răzvan Burleanu a anunțat lansarea a două proiecte în viitorul apropiat privind înființarea unei fundații, respectiv realizarea unei platforme IT. ‘În cadrul Adunării Generale am prezentat două proiecte majore pe care le vom lansa. În primul rând este vorba despre o fundație pe care o vom înființa, prin care vom derula toate programele educaționale ale federației, de la cele din zona de antrenorat, până la cele din zona de management și chiar și cele de pregătire a bucătarilor care gătesc în cadrul cluburilor. Și în al doilea rând vorbim despre o platformă IT prin care dorim să informatizăm tot sistemul în ceea îi privește pe jucători, arbitri, antrenori și manageri’, a mai spus Burleanu.

    Adunarea Generală a FRF, întrunită marți, la Casa Fotbalului, a mai aprobat printre altele: afilierea a 26 de cluburi și dezafilierea altor 39; bilanțul contabil al FRF pe anul 2015, precum și descărcarea de gestiune a Comitetului Executiv; planul anual de activitate și bugetul anual de venituri și cheltuieli pentru anul 2016; componența nominală a Comisiei de Cenzori — Florin Constantin (președinte), Mirel Pleșca (membru), Marian Toma (membru).

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE