ALDE propune reabilitarea și revitalizarea ‘’Centru Vechi’’, Piața Libertații și realizarea circuitului pietonal Dacia – Corso – Horea – Turnul Pompierilor; modernizarea platoului din Piața 25 Octombrie și zona central și realizarea de concepte noi pentru spatiile verzi existente si locuri de joacă



Adi Stef

În programul de campanie ALDE propune strategii de dezvoltare pe termen lung pentru îmbunătățirea imaginii urbane, strategii a caror implementare imediată este necesară. În ultimii 25 de ani în Satu Mare nu s-a incercat implementarea unui masterplan pentru imagine arhitecturală și urbanism ce să fie respectat de fiecare edil ales.

Printre subiectele importante atinse de programul ALDE în ceea ce privește urbanismul se numară:

Reabilitarea și revitalizarea ‘’Centru Vechi’’, Piața Libertații. Ca și prim pas este necesara întocmirea Planului Urbanistic Zonal P.U.Z. pentru zona centrală, odată realizat acesta ar stabili direcții de dezvoltare în etape pentru următorul deceniu, continuarea realizării în parteneriat a parcării (pe terenul unde era situat teatrul de vară) în apropierea Catedralei Romano-Catolice, reabilitarea împrejurimii Turnului Pompierilor și transformarea acestei zone în Piața Turnul Pompierilor, aceasta tranformare vizeaz refacerea parcului și circulației pietonale în jurul monumentului arhitectural cât și posibilitatea proprietarilor din zona de a construi, extinde, înălța cladiri noi sau existente realizând astfel imaginea unei piețe închise, cu Turnul Pompielor elementul central, odată realizate, în aceste construcții noi, aici vor putea funcționa la parter magazine, restaurante și în piața se vor putea amenaja terase. Totodată este foarte importantă realizarea circuitului pietonal Dacia – Corso – Horea – Turnul Pompierilor, precum și punerea în valoare a construcțiilor din zona centrală și nu în ultimul rând, reabilitarea Parcului Central.

Modernizarea platoului din Piața 25 Octombrie de lângă Palatul Administrativ, demararea proiectului parcării subterane și reabilitare platoului din Centrul Nou, intrarea în parcare urmând să fie de pe Bd. Transilvania ieșire pe strada adiacentă intrare primărie, realizarea unei promenade mal Someș în primă fază pe segmentul Casa de Cultură – Palatul Administrativ în continuarea Pieței 25 Octombrie, punerea în valoare a Râului Someș, amenajarea de terase sezoniere, realizarea unui Pod Pietonal și pistă de biciclete între cele două maluri ale râului Someș, acces direct spre viitorul centru comercial, susținerea ambarcațiunilor mici și studierea posibilității curățării albiei Someșului. Realizarea acestui Pod Pietonal ar fi prioritar, eliminarea treptată a pietonilor, dar nu totală de pe Podul Golescu și de ce nu de pe Podul Decebal ar da posibilitatea de a amenaja mai multe benzi de circulație rezolvând astfel fluidizarea circulației auto.

Propunem demarerea studiilor necesare amenajării parcării pe două nivele lângă Centrul comercial Someșul în locul parcării existente și refunctionalizarea – parcări – zonei verzi – accese locatari – în zonele adiacente magazinului Profi.

Realizarea de concepte noi pentru spațiile verzi existente și locuri de joacă, în aspectul general contează și arhitectura peisageră, aranjarea și aspectul vegetației existente va juca un rol important în imaginea de ansamblu, dorim să inițiem punerea în valoare a vegetației existente prin ‘’coafarea’’ corespunzătoare a arborilor, aranjarea plantațiilor de aliniament în diferite forme geometrice. Realizarea unui modul pentru locurile de joacă, modul bine definit atât ca și echipare și costuri și punând accent pe siguranța celor mici este tot prioritar in programul nostru, acest modul ar da posibilitatea implementării rapide cu costuri stabilite de la bun început.

De menționat este ca în aceste activități de reabilitare urbană, proiecte – concepte dorim să colaborăm – consultăm intens cetățenii sătmăreni și asociațiile profesionale.

Adrian Ștef,
Candidat ALDE la Primăria Satu Mare





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts