Aurelia Fedorca, la final de mandat



fedorca

Cu tristeţe, dar şi satisfacţie, primarul Aurelia Fedorca a participat ieri la ultima şedinţă a Consiliului Local Negreşti-Oaş. Aceasta împreună cu echipa de consilieri locali au discutat, atât despre realizările din aceşti ani, cât şi despre problemele nerezolvate.

„Anul 2015 a fost unul al continuării atragerii de fonduri guvernamentale şi europene pentru dezvoltarea infrastructurii oraşului Negreşti-Oaş, dar şi al implementării proiectelor privind reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare şi modernizarea străzilor. În acest an am reuşit să atragem fonduri şi să semnăm contracte de finanţare pentru mai multe proiecte de infrastructură foarte importante, pe care negreştenii le aşteaptă de mai mulţi ani. Astfel, în acest moment avem în diverse stadii de implementare sau de achiziţie proiecte de infrastructură în valoare de 50 de milioane de euro, cea mai mare din istoria oraşului, în condiţiile în care din fondurile disponibile la bugetul local nu am putut realiza nici 10% dintre acestea”, a mărturisit primarul Aurelia Fedorca în raportul privind starea oraşului Negreşti-Oaş.

Oraşul a avut parte de foarte multe investiţii în infrastructură şi atragere de fonduri, sănătate, educaţie, activităţi culturale şi sportive, relaţii internaţionale, mediu de afaceri şi multe altele.

O prioritate a primarului Aurelia Fedorca a fost, şi continuă să fie, atragerea tinerilor înapoi acasă. Aceasta spune că s-a lucrat şi îşi doreşte ca, în continuare, să se lucreze la modernizarea oraşului pentru ca tinerii să îşi dorească să trăiască şi să îmbătrânească acasă, unde s-au născut.

De menţionat este faptul că Aurelia Fedorca este unul dintre cei mai îndrăgiţi primari ai judeţului Satu Mare. Oşenii o susţin şi o sprijină în tot ceea ce face, iar aceasta nu uită niciodată să le răspundă cu recunoştinţă. Prin eleganţa şi simplitatea, care o caracterizează la fiecare apariţie, aceasta a reuşit să intre cu uşurinţă în inimile locuitorilor oraşului Negreşti-Oaş, şi nu numai. Şi acolo cu siguranţă că va şi rămâne…Căci Aurelia Fedorca priveşte cu optimism spre viitor şi cu speranţa că şi de săptămâna viitoare negreştenii ei îi vor da ocazia să continue încă patru ani proiectele începute împreună.
Ioana Simion





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts