More



    Baschet masculin / BC Mureș, învingătoare în al doilea meci al finalei Ligii Naționale

    - Advertisement -

    BC Mureș Târgu Mureș a învins-o pe CSM CSU Oradea cu scorul de 77-71 (26-20, 18-12, 16-23, 17-16), luni seara, în Arena Antonio Alexe din Oradea, în al doilea meci al finalei Ligii Naționale de baschet masculin, și a restabilit astfel egalitatea. Vicecampioana a dominat prima jumătate a meciului, în care Gajovic a reușit patru aruncări de trei puncte, astfel că la pauza mare avantajul oaspeților era de 12 puncte, 44-32. Aceasta a fost de fapt cea mai mare diferență de scor în acest meci. Orădenii au redus din handicap în sfertul al treilea, când s-au apropiat la două puncte (51-53), dar mureșenii au reușit să se mențină la cârma jocului până la final, câștigând cu 77-71. Alhajji Mohammed, Goran Gajovic și Goran Martinic au fost cei mai buni oameni ai învingătorilor. Următoarele două partide vor avea loc la Târgu Mureș, pe 28 și 30 mai, iar un eventual meci decisiv se va juca la Oradea, pe 2 iunie. Finala se dispută după regula cel mai bun din cinci meciuri.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts