More

    Careiul a ajuns model la nivel național

    carei

    Municipiul Carei a ajuns un model la nivel național. Și asta pentru că Liceul Tehnologic Simion Bărnuţiu a ajuns să promoveze învățământul dual, învăţământul profesional şi tehnic, construit în colaborare şi cot la cot cu firmele. Modele similare de succes mai sunt doar în Braşov, Sibiu, Cluj și Timişoara.

    Concret, Liceul Tehnologic Simion Bărnuţiu promovează învăţământul profesional dual, în parteneriat cu firma Polipol Mobilă SRL Foieni. Mai mult, societatea din Foieni investeşte în modernizarea școlii. „Ceea ce facem este pentru copiii noştri. Este pentru viitorul pe care îl avem împreună. Dacă pentru firmă încercăm să implementăm programe de retenţie a angajaţilor, pentru că ne dorim angajaţi cărora să le placă să lucreze la noi, să se simtă bine, acelaşi lucru îl dorim şi pentru elevi. Dacă în firmă, dacă în internat au condiţii foarte bune, am dorit ca şi în clasă să aibă condiţii la fel de bune”, a declarat managerul Polipol Mobilă SRL Foieni, Dan Brumboiu.

    Primarul Eugen Kovacs a declarat că şi România trebuie să ia exemplul Germaniei şi al altor ţări din Vestul Europei, unde maxim 30% din cei care termină ciclul gimnazial urmează apoi studii teoretice. Primarul Kovacs a mai arătat că sistemul de învăţământ profesional trebuie să se adapteze cerinţelor pieţei muncii, implementând sistemul dual. La început, la solicitarea Polipol, Liceul Tehnologic Simion Bărnuţiu a pornit pe o singură calificare, tapiţer- saltelar- plăpumar. Începând din acest an, există şi o clasă de confecţioner produse textile.

    Directorul unității de învățământ Emeric Gindele a arătat că cel mai câştigat din implementarea sistemului dual este elevul. ”Câştigă şi fabrica, câştigă şi învăţământul, dar cel mai câştigat este copilul”, a concluzionat Gindele.

    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE