More



    Castelul Károlyi a impresionat la Târgul European al Castelelor

    - Advertisement -

    castel

    În perioada 14 – 15 mai 2016, la Castelul Corvinilor a avut loc cea de a doua ediție a Târgului European al Castelelor, eveniment organizat de Primăria municipiului Hunedoara. La eveniment au participat 29 de castele din România, Ungaria, Slovenia, Bulgaria şi Polonia, care au avut amenajate standuri în Sala Dietei şi Aripa Bethlen a Castelului. Castelul Karolyi din Carei a avut standul în Aripa Bethlen, alături de Castelul Bran, Cetatea Oradei, Cetatea Făgăraşului, Castelul familiei Sturza din Miclăuşeni, Castelul Banfy, Turnul cu ceas din Sighişoara.

    În cadrul târgului au mai avut loc si demonstraţii de lupte medievale, tir cu arcul, demonstraţii de dresuri cu şoimi şi corbi, lecții de spadă, concert de muzică veche cu Ansamblul Truvierii şi un impresionant recital de viola. Tot în cadrul evenimentului a fost prezentată expoziția asociatiei Archer – Conace si Castele revitalizate.

    Standul Castelului Karolyi a fost vizitat de foarte multe persoane, toti aratandu-se impresionati de frumusetea Castelului din Carei si de multitudinea de evenimente pe care acesta le gazduieste. Turistii au fost întâmpinați la stand de angajați ai Centrului de promovare, care au fost costumati in personaje din secolele XVIII – XIX, cu care majoritatea vizitatorilor si-au facut poze. Daca la editia trecuta s-a ales ca tema exteriorul Castelului, in acest an standul a fost amenajat ca interiorul Sălii Cavalerilor. Materialele de promovare au prezentat Castelul, expozitiile permanente, evenimentele culturale, centrul vechi al orasului, posibilitatile de cazare si principalele puncte de atractie turistică.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts