Comuna mea e cea mai cea…



capleni-bun

Comunele din județul Satu Mare au și ele un concurs de frumusețe numai al lor.

Zi de zi, lună de lună, primarii, alături de gospodarii satelor, pun mână de la mână pentru a arăta tuturor că, a lor comună este cea mai cea….plus că…premiul pus în joc este unul pe măsură.

Consiliul Județean a organizat pentru a treia oară concursul ”Cea mai curată și bine gospodărită comună”. Pe baza unui punctaj în baza căruia a fost desemnată cea mai frumoasă comună din județ, festivitatea de premiere a avut loc ieri, pe platoul din Piața 25 Octombrie.

Pe locul trei s-a situat comuna Urziceni – care a câştigat utilaje de întreţinere în valoare de 5.000 de euro, locul doi a fost ocupat de comuna Odoreu – câştigătoarea unor lucrări de întreţinere edilitară în valoare de 10.000 de euro, iar Marele Premiu, constând într-o autoutilitară VW Caddy în valoare de 14.500 euro, i-a fost acordat comunei Căpleni.

De asemenea a fost acordat și un premiu de excelență primarului comunei Petreşti, Otto Marchiş, constând în lucrări edilitare în valoare de 10.000 de euro.

Premierea a fost făcută de președintele Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef, care a declarat că prin această competiție mobilizează autoritățile locale.

”A fost o competiție extrem de strânsă și mă bucură faptul că, față de anii precedenți, s-a schimbat foarte mult clasamentul. Asta înseamnă că au înțeles această acțiune, acest proiect, și este de bun augur”, a spus Ştef.

Extrem de fericit că a luat premiul cel mare, primarul comunei Căpleni, Mosdoczi Vilhelm, a declarat emoţionat că secretul câștigării competiției constă în faptul că fiecare în comuna lui își face treaba conștiincios acolo unde este pus. Primarul la Primărie, profesorii la școală, cetățenii își mențin curate și bine întreținute gospodăriile. Acesta mai spune că premiul este binemeritat de comuna Căpleni.

La prima ediţie , câștigătoare a fost comuna Petrești, iar în al doilea an comuna Culciu. A fost o competiție extrem de strânsă și, față de anii precedenți, s-a schimbat foarte mult clasamentul.

Ioana Simion





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts